Una dintre noutățile acestei ediții este prelungirea programului în ziua de duminică, 22 noiembrie, până la ora 18:00. Vizitatorii vor avea astfel mai mult timp pentru a descoperi ofertele expozanților, iar companiile participante vor beneficia de un interval suplimentar pentru întâlniri și interacțiuni comerciale.
Ediția de toamnă marchează și revenirea Paralela 45 la Târgul de Turism al României. Touroperatorul, unul dintre numele cunoscute ale pieței românești de turism, se alătură unor companii importante deja confirmate, precum Karpaten, DER Tour și Elgini, precum și Premio și Rezeda.
Printre noii expozanți confirmați se numără Alexander Travel Egypt, Expres Catering, Pensiunea Popasul Urșilor, Hotel Proton Neptun, Safety Travel & More, Stock Link, Valiza cu Visuri și Vasco Electronics.
Participări internaționale și oportunități de business
Componenta internațională rămâne una dintre direcțiile importante ale TTR II 2026. La ediția din noiembrie participă companii din Bulgaria, China, Egipt, Israel, Polonia, România și Slovacia, iar printre participările oficiale confirmate se află reprezentanți ai autorităților de turism din Bulgaria, Slovacia și Armenia.
Târgul continuă astfel direcția de internaționalizare și consolidare a parteneriatelor B2B, cu accent pe conectarea agențiilor și touroperatorilor români cu furnizori și parteneri externi, atragerea DMC-urilor internaționale și creșterea participării lanțurilor hoteliere.
Ediția din februarie 2026 a reunit 25.000 de vizitatori, 154 de expozanți și 11.000 mp de suprafață expozițională, înregistrând o participare internațională de 42%. Astfel, TTR II devine un nod regional pentru negocierea contractelor de incoming/outgoing și pentru lansarea ofertelor turistice ale anului următor.
TTR II - platformă pentru lansarea ofertelor de sezon și pentru anul viitor
Perioada în care are loc TTR II 2026 oferă expozanților un context comercial relevant pentru promovarea ofertelor last minute, a pachetelor de Crăciun și Revelion și a programelor pentru vacanțele de iarnă și începutul anului următor. Târgul devine astfel o platformă pentru lansarea ofertelor de sezon și contactul direct cu publicul și partenerii de distribuție.
Forumul profesioniștilor din turism și sectorul Hospitality continuă
Forumul profesioniștilor din turism rămâne o componentă importantă a evenimentului, oferind un spațiu pentru dialog, schimb de know-how, prezentări și dezbateri despre tendințele și transformările industriei. Ediția trecută a TTR a inclus teme privind dezvoltarea destinațiilor, educația în turism, promovarea internațională și noile tendințe de consum.
La cel mai mare târg de turism din România, continuă și sectorul Hospitality & Guest Experience, dedicat hotelurilor, pensiunilor, operatorilor HoReCa și furnizorilor de servicii și tehnologii pentru ospitalitate. Sectorul completează componenta B2B și creează oportunități de contact direct cu profesioniști și decidenți din industrie.
Despre Târgul de Turism al României
Ediția de toamnă 2026 a TTR II are loc între 19 și 22 noiembrie, la ROMEXPO, Pavilionul B2 și zona exterioară, reunind într-un singur eveniment oportunități comerciale pentru expozanți și un cadru de networking pentru profesioniștii din turism.
Înscrierile pentru expozanți sunt în desfășurare. Companiile interesate de participare la TTR II 2026 pot solicita formularele de înscriere, condițiile de participare și ofertele comerciale echipei ROMEXPO.
Pentru mai multe detalii, accesează www.targuldeturism.ro.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului TTR II 2026 extinde oportunitățile pentru expozanți și vizitatori: program prelungit, noi participări internaționale și revenirea unor nume importante din industrie.