Casa de Licitații A10 by Artmark organizează licitația „All Stars Game". Licitația de Sport și Muzică. Vin astfel în atenția publicului obiecte de colecție cu valoare istorică și emoțională excepțională, dar și o importantă componentă caritabilă și educațională. Pe fondul marilor competiții internaționale, evenimentul reunește obiecte semnate de nume importante din sportul românesc și mondial.
Unul dintre momentele centrale ale evenimentului Artmark este dedicat lui Mircea Lucescu, nume emblematic al fotbalului românesc și internațional, a cărui dispariție recentă a amplificat interesul publicului și al colecționarilor pentru obiectele care îi poartă semnătura. Licitația „All Stars Game" include două fotografii cu Mircea Lucescu, semnate olograf, și un tricou al Echipei Naționale a României cu autograful fostului antrenor – piese care transformă memoria sportivă într-un patrimoniu de colecție. Pentru iubitorii fotbalului, aceste obiecte devin nu doar suveniruri, ci adevărate fragmente din istoria sportului.
Un segment distinct al licitației marchează un alt moment de referință pentru istoria sportului autohton: aniversarea a 40 de ani de la finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, când Steaua București a câștigat trofeul în fața FC Barcelona, performanță unică în fotbalul românesc. Licitația Artmark include mai multe loturi cu articole semnate de membri ai echipei Stelei din acel moment, dar și fanionul „Steaua-Barcelona", 1986, oferind colecționarilor ocazia de a recupera simbolic fragmente dintr-o perioadă ce continuă să definească identitatea sportivă a României.
Un alt capitol special al licitației este dedicat Nadiei Comăneci, în contextul în care anul 2026 a fost declarat oficial „Anul Nadia Comăneci" pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric din 18 iulie 1976, când gimnasta română obținea, la Montreal, primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Jumătatea de secol de la performanța care a schimbat definitiv istoria sportului mondial este celebrată în aceste luni prin evenimente speciale.
Citește continuarea pe kudika.ro
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Lucescu, Nadia, Schumacher, Halep și Doroftei scoși la...licitație.