Eduard Bogdan nu a așteptat ani pentru a ajunge la excelență - a început să o construiască de la o vârstă la care alții abia își descoperă pasiunile.

La doar 12 ani, tânărul balerin din București a fost admis, cu bursă, la prestigioasa Royal Ballet School, una dintre cele mai riguroase și prestigioase instituții de formare în baletul internațional.

Elev la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti", Eduard și-a construit drumul cu o disciplină rar întâlnită chiar și în rândul artiștilor maturi.

Pentru el, dansul nu a fost niciodată un hobby, ci o alegere asumată. Orele lungi de repetiții, rigoarea antrenamentelor și determinarea de a-și depăși limitele au devenit parte din rutina sa zilnică.

Momentul decisiv a venit odată cu audiția pentru Royal Ballet School - un proces extrem de selectiv, în care doar cei mai buni dintre cei mai buni reușesc să ajungă. În fața directorilor și a profesorilor de specialitate, Eduard a impresionat prin naturalețe și fluiditatea mișcărilor, dar și prin calitățile sale fizice remarcabile.

Citește continuarea pe kudika.ro