Miercuri, 18 martie, ora 18:30, începem seria spectacolelor cu „Turandot” de Giacomo Puccini, o operă impresionantă prin forța simbolurilor și complexitatea personajelor. Pe fundalul unui Beijing mitic, prințesa Turandot supune pețitorii unui joc periculos de ghicitori, până când iubirea, pură, nesfârșită, umană, o transformă. Muzica lui Puccini, aflată aici la apogeul rafinamentului orchestral, creează o atmosferă misterioasă și vibrantă, în care celebrul „Nessun dorma” devine un imn al speranței și transcendenței. Un spectacol grandios, în care fastul vizual susține ideea puterii iubirii.

Sâmbătă, 21 martie, ora 11:00, publicul este invitat la „Repere Sonore – Recital de arii și lieduri”, desfășurat în Foaierul Operei Naționale București, în cadrul Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”. Sub îndrumarea Conf. Univ. Dr. Habil. Ștefan Ignat, acompaniați la pian de CDA Roman Manoleanu, tinerii soliști Simona Bucur, Aillyn Askary, Anne Marie Dinu (soprane), Ioan Coca și Alex Pîrvu (tenori), David Miron și Marius Hușanu (baritoni), Horia Radu (bas) vor interpreta un program divers de arii celebre și lieduri, oferind publicului o dimineață dedicată vocii, expresiei și artei cântului în forma sa cea mai pură.

Bilete pe https://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.