Legitimată la Corona Brașov, patinatoarea de origine germană Julia Sauter, 28 de ani, va reprezenta România la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026. Deși nu vorbește fluent limba română, sportiva a devenit, în ultimii ani, simbolul renașterii unui sport care, paradoxal, nu mai are o federație recunoscută de opt ani.


Cine este Julia Sauter

Julia Sauter este primul sportiv care a obținut pentru România un loc-cotă de calificare la ediția din 2026 a Jocurilor Olimpice. Performanța a fost asigurată încă de anul trecut, când s-a clasat pe locul 16 la Campionatele Mondiale de la Boston (SUA).


„Sunt entuziasmată! Sunt puțin mai în vârstă și am muncit pentru acest obiectiv în ultimii 4 ani. Un vis devenit realitate. Sunt foarte mândră de mine că am reușit acest lucru”, a declarat Julia Sauter după confirmarea calificării olimpice.



Cetățenia, obținută după luni de incertitudine

Născută pe 18 iunie 1997, la Weingarten, în landul Baden-Württemberg (Germania), Julia a început patinajul în țara natală. În 2010 a intrat în legătură cu fostul patinator român Marius Negrea, alături de care s-a antrenat în Germania, iar din 2012 reprezintă România în competițiile internaționale.

Cu toate acestea, cetățenia română a venit abia în octombrie 2025, când Guvernul României, prin semnătura premierului Ilie Bolojan, a adoptat hotărârea de acordare a cetățeniei, potrivit COSR. Întârzierea actelor a fost una dintre marile surse de tensiune din cariera sa recentă.

Într-un context complicat, marcat de lipsa unei federații recunoscute oficial, Sauter vorbea deschis despre blocajele administrative:


„În cele din urmă, înțeleg toate argumentele autorităților române: nicio federație, eu încă nu am pașaportul, deși am trimis din nou toate actele acum un an, dar sportivul și antrenorii sunt cei care suferă și trebuie să existe soluții pentru astfel de situații. Este superstresant să nu știi niciodată la ce să te aștepți”.


Într-un articol publicat anul trecut de Inside Skating se arăta că sportiva nu știa dacă autoritățile române îi vor finanța deplasarea, alături de antrenoarea sa, la Campionatele Mondiale, după ce clubul îi sprijinise participarea la Europene „în loc de Comitetul Național Olimpic al țării, din cauza problemelor perpetue nerezolvate cu federația românească de patinaj”.


Rezultate istorice pentru patinajul românesc

Antrenată de Roxana Luca, Julia Sauter a avut o ascensiune constantă. La Campionatele Europene din 2025 a obținut un istoric loc 7 – cea mai bună performanță atât a sa, cât și din istoria recentă a patinajului artistic românesc.

Luna trecută, la Europenele de la Sheffield (Marea Britanie), a terminat pe locul 11, după ce a fost a 18-a la programul scurt și a urcat spectaculos până pe 6 la programul liber.

Progresul său a fost vizibil încă din perioada în care concura la competițiile majore pentru Germania. La Europenele din 2015 (Stockholm) s-a clasat pe 35, în 2016 (Bratislava) pe 27, în 2017 (Ostrava) pe 25, iar în 2019, la Minsk, a încheiat pe 14, după ce a trecut de programul scurt și a confirmat în liber.

Ascensiunea ei nu a trecut neobservată. În 2019, publicația germană Bild titra:


„Cea mai bună patinatoare a Germaniei reprezintă România”.



Sacrificii, trei joburi și burnout

Dincolo de rezultate, povestea Juliei Sauter este una a sacrificiului financiar și emoțional. Patinajul artistic este un sport extrem de costisitor, iar în lipsa unei susțineri federative stabile, sportiva a fost nevoită să se autofinanțeze ani la rând.


„Este o viață foarte scumpă viața de patinator. Trebuie să plătești singur pentru antrenamente, fizioterapie, coregrafie, antrenamentele din timpul verii, costurile pentru gheață, nutriție adecvată, ținute pentru patinajul artistic și, desigur, pentru competiții. Trebuie să iei în considerare absolut tot și depinde foarte mult de locul în care te antrenezi”, explica ea.


Costurile sunt uriașe:


„Cred că dacă iei totul în calcul, ajungi la costuri de 5.000 – 10.000 de euro în fiecare sezon, dar acesta este doar un cost mediu fără a ajunge să fii cel mai bun. Știu că sunt patinatori în Canada care plătesc pe puțin în jur de 30.000 de euro în fiecare sezon”.


Pentru a-și continua visul, Julia a lucrat în trei locuri și a apelat la donații online.


„Viața este scumpă și încerc să supraviețuiesc, să strâng bani pentru a face ce-mi place. Lucrez în trei locuri ca să mă pot antrena în patinoare și să pot merge la competiții. Plătesc ca să concurez pentru România”, declara ea pentru sport.ro.


Efortul a avut un preț. „Am ajuns la un moment, acum câțiva ani, în care am spus că nu mai pot continua așa, pentru că simțeam că fizicul meu ajunsese la limită, că împingeam prea mult și treceam peste prag. Am început să am multe accidentări mici și am simțit un ușor burnout”, mărturisea pentru Eurosport.

Situația s-a stabilizat după ce a primit oferta de a reprezenta Corona Brașov, moment care i-a oferit un sprijin mai solid.


România, văzută prin ochii ei

În urmă cu trei ani, Julia Sauter vorbea cu sinceritate despre primele sale impresii despre România:


„Prima impresie a fost o părere profundă de rău, pentru că este o țară săracă, cu prea mulți oameni care abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta. Mai cred și că mulți români nu-și dau seama de frumusețea acestei țări, de bogățiile ei și de mâncarea delicioasă”.


Empatia ei mergea dincolo de sport:


„Îmi doresc să existe circumstanțe mai bune pentru toți. În același timp, mi s-a rupt sufletul pentru toți cățeii fără adăpost”, declara pentru welovesport.ro.


Stabilită între Germania și România, Julia este căsătorită din 2021 cu jucătorul de hochei pe gheață Robbie Czarnik, legitimat la Ravensburg Towerstars, în liga a doua germană.

Sursa foto - SviatlanaLaza / Shutterstock