Într-o lume în care duritatea face titluri, a fi drăguț pare antidotul perfect. Răsturnarea de situație apare atunci când bunătatea trece de o limită invizibilă și începe să lucreze împotriva celui care o oferă.

Psihologii atrag atenția că generozitatea fără granițe estompează limitele personale, erodează încrederea în sine și consumă energia emoțională. Nu bunătatea este problema, ci excesul ei. Echilibrul dintre grijă pentru ceilalți și grijă pentru sine face diferența.


1. Oamenii pot profita

Drăgălășenia excesivă funcționează ca un semafor verde pentru exploatare. Totul începe subtil. Un coleg te roagă să-l ajuți „doar de data asta”, un prieten cere un „mic favor”. Spui da, pentru că refuzul pare inconfortabil. Curând, cererile se înmulțesc, iar tu devii soluția universală pentru problemele altora.

Nu bunătatea e vinovată, ci lipsa limitelor. În mediul profesional, acest tipar este devastator: unul muncește dublu, ceilalți trec neobservați. În viața personală, ajungi „cel de încredere”, dar nu neapărat cel respectat.


2. Nevoile personale sunt lăsate la urmă

A-i pune mereu pe ceilalți pe primul loc pare nobil, dar are un cost. Odihna, timpul liber, planurile personale sunt sacrificate constant. Ocazional, nu e o problemă. Permanent, devine neglijare de sine.

În timp, obiectivele personale se estompează. Când fiecare minut liber este dedicat altora, visurile, dorințele și chiar nevoile devin neclare. Ajungi să nu mai știi ce vrei, pentru că viața ta a fost construită în jurul dorințelor altora.


3. Resentimentele se adună în tăcere

Oricât de răbdător ar fi cineva, oferirea fără reciprocitate naște amărăciune. Nu apare neapărat exploziv, ci sub formă de iritare, retragere sau sentiment persistent de nedreptate.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

foto prima pagină fizkes/ Shutterstock