Centrul vechi al Capitalei, epicentrul noii generații de restaurante și concepte premium din București, devine scena unui nou episod din povestea antreprenorială a lui Caius Covrig, un nume tot mai prezent în industria ospitalității. Omul de afaceri, cunoscut pentru inițiativele sale dinamice și pentru investițiile importante din HORECA, va avea luni, 10 noiembrie, un oaspete de excepție la cel mai nou restaurant al său, "Pofta Inimii", pe Andrei Deiu, culturist, model internațional și cel mai urmărit român pe Instagram, cu peste 5 milioane de urmăritori.
Întâlnirea dintre Caius Covrig și Andrei Deiu nu a fost una întâmplătoare. Ambii reprezintă, în moduri diferite, noul val al performanței românești — unul în mediul de business, celălalt în universul sportului de performanță și al social media. Cei doi au discutat despre disciplina, munca și viziunea pe termen lung ca factori cheie în atingerea succesului, dar și despre provocările pe care le presupune construirea unui brand personal într-o lume competitivă și mereu conectată.
Pentru Caius Covrig, care a reușit să transforme conceptele sale culinare în adevărate branduri urbane, atât în București, cât și în Bușteni sau Brașov, iar vizita lui Andrei Deiu vine ca o confirmare a faptului că business-urile lui au devenit deja o destinație de referință. „Ne dorim să construim mai mult decât un loc unde se servește o adevărată experiență. Creăm o experiență completă, o atmosferă care inspiră, conectează și aduce împreună oameni care gândesc în termeni de performanță și evoluție.”, a declarat antreprenorul Caius Covrig.
Andrei Deiu – românul care a cucerit lumea fitnessului
Andrei Deiu, născut în 1996 în România și stabilit în Marea Britanie încă din adolescență, este un exemplu clasic de ambiție transformată în succes global. A început să concureze în competiții de culturism la doar 17 ani, iar determinarea și consistența sa l-au dus rapid pe scena celor mai mari evenimente de profil. În 2020, Deiu a intrat în istorie ca unul dintre cei mai tineri concurenți români la Mr. Olympia, competiția supremă din lumea culturismului, unde a obținut locul 5 la categoria sa.
Comparat adesea cu legendarul Arnold Schwarzenegger, datorită fizicului său sculptat și a carismei de pe scenă, Deiu a primit din partea fanilor și a presei internaționale titulatura de „moștenitorul lui Arnold”. Dincolo de performanțele sportive, el a reușit să-și construiască un imperiu digital, devenind cea mai influentă figură românească din fitness pe rețelele sociale.
Pe Instagram, unde îl urmăresc milioane de oameni din întreaga lume, Andrei postează constant rutine de antrenament, sfaturi de nutriție și mesaje motivaționale, inspirând o întreagă generație să adopte un stil de viață sănătos și disciplinat. Totodată, el este fondatorul unei linii proprii de îmbrăcăminte sport, confirmând tranziția sa de la sportiv de performanță la antreprenor de succes.
„Andrei reprezintă perfect ceea ce înseamnă brandul personal în era digitală. Este o combinație rară de disciplină, talent și autenticitate. Pentru mine, a fost o reală plăcere să-l întâlnesc și îl aștept ca oaspete, pentru ca așa putem descoperi puncte comune ale parcursurilor noastre profesionale”, a declarat Caius Covrig.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Caius Covrig, gazdă pentru Andrei Deiu – „urmașul lui Arnold Schwarzenegger”.