George Vîrban, unul dintre cei mai promițători tenori români ai generației sale, urcă anul acesta pe scena Concertului Regal Caritabil, un eveniment de referință organizat anual de Fundația Regală Margareta a României în sprijinul programului Tinere Talente. A fost el însuși bursier al acestui program timp de trei ani – o perioadă pe care o numește fără ezitare „un punct de cotitură”. Astăzi, revine în această poveste nu doar ca artist, ci și ca mentor și susținător, demonstrând că talentul, dublat de sprijin și perseverență, poate deveni o forță care schimbă destine.

Fondurile strânse în urma Concertului Regal Caritabil vor sprijini programul Tinere Talente prin care Fundația Regală oferă burse de studiu, mentorat și promovare celor mai talentați tineri artiști români, dar cu posibilități financiare limitate. Biletele se pot achiziționa aici.



  • George, ai fost bursier al programului Tinere Talente derulat de Fundația Regală Margareta a României timp de trei ani. Ce a însemnat pentru tine această oportunitate, mai ales în perioada de formare artistică?


A fost, pur și simplu, un punct de cotitură. Ca tânăr student, sprijinul Tinere Talente nu a însemnat doar o bursă - a însemnat încredere publică, mentorat și acces la oportunități pe care altfel doar le-aș fi visat. În primii ani am simțit cum se deschid ferestre: concerte de promovare, repetiții, tabere de creații, întâlniri cu profesori și oameni din industrie, mici recitaluri care m-au făcut să înțeleg ce înseamnă responsabilitatea de a fi artist. Mulți pași, care azi par firești, au devenit posibili datorită acestui program și tipului de susținere pe care l-am găsit acolo. A fost ca o școală, informații prețioase despre cum trebuie să fie un artist.



  • Cum ai simțit sprijinul Fundației în momentele cheie ale parcursului tău muzical?


Sprijinul a fost atât practic, cât și moral. Au fost momente când costurile pregătirii - ore, partituri, călătorii la concursuri sau audiții - erau o povară; atunci bursa și recomandările lor au contat enorm. De asemenea, accesul la rețeaua Fundației - invitații la concerte, vizibilitate media - m-a ajutat să ajung la oameni care au crezut în mine mai departe. În plus, sentimentul că „cineva” crede în valoarea ta e neprețuit în momentele de nesiguranță. Am păstrat legătura cu Fundația Regală și am rămas aproape de acest program în care am devenit la rândul meu mentor pentru tinerii artiști, iar programul Tinere Talente a devenit pentru mine o etichetă, mă identific cu acest program!



  • Ce ți-a rămas cel mai viu în memorie din anii în care ai făcut parte din comunitatea Tinere Talente?


Îmi amintesc cel mai bine despre întâlnirile cu ceilalți bursieri - tineri instrumentiști, alți soliști - și orele de lucru cu mentorii. Existau zile în care, după repetiții, discutam până târziu despre repertoriu, despre carieră, frici și bucurii, taberele de creație și procesul de pregătire al unor evenimente importante precum: Gala Tinere Talente sau Expoziția și Concertul IDENTITĂȚI. Aceste momente m-au format la fel de mult ca orele de canto. De asemenea, primele mele apariții publice în cadrul proiectelor programului îmi rămân clare în memorie: era pentru prima dată când mă simțeam parte dintr-o misiune mai largă, noi, tinerii la început de drum eram misiunea lor.



  • Pe 25 octombrie vei urca pe scena Ateneului Român la un eveniment deosebit, Concertul Regal Caritabil. Cum te simți să revii în această formulă, acum ca artist invitat, susținând la rândul tău tinerele talente?


Este o bucurie și o responsabilitate în același timp. Să revin la Ateneul Român, de data aceasta nu doar ca fost bursier, ci ca unul dintre artiștii care susțin această cauză, e un schimb frumos de energie făcătoare de bine; am primit sprijin, acum pot da mai departe. Mă emoționează ideea că prin prezența mea pot contribui la generațiile care vin - și sper să inspir măcar un tânăr care se gândește să urmeze aceeași cale.



  • Ce înseamnă pentru tine să cânți într-un concert cu o astfel de încărcătură simbolică și caritabilă?


În primul rând, înseamnă să cânți cu inima deschisă: publicul nu vine doar pentru tehnica vocală, ci și pentru mesaj. Este o seară de eleganță, dar și de solidaritate; muzica devine instrument de susținere. Simt responsabilitatea de a oferi o performanță care să onoreze încrederea organizatorilor, a Familiei Regale și a donatorilor, dar și așteptarea tinerilor pentru care se strâng fonduri. Pentru mine e o combinație între solemnitate și bucurie.



  • Ai avut o traiectorie impresionantă, de la debuturi internaționale până la colaborări cu mari teatre de operă. Care au fost cele mai provocatoare roluri de până acum?


Fiecare debut are alt tip de provocare: uneori tehnică, alteori scenică sau psihologică. În ultimul an am lucrat mult pe roluri mozartiene - Don Ottavio, Tamino, Ferrando - personaje extrem de solicitante vocal, care cer o tehnică foarte bine stăpânită, frazare impecabilă și o atenție constantă la detaliu. Sunt roluri care nu iartă nimic și care te obligă la disciplină, la rigoare și la o pregătire vocală foarte atentă. Tocmai de aceea le consider o școală esențială pentru un tenor: te formează, te structurează și îți cer să îmbini sensibilitatea artistică cu un control absolut al instrumentului tău.

În paralel, am cântat și multă operetă clasică - Prințesa Circului, Liliacul, Marco Polo - un gen total diferit, care cere o altă energie scenică, mai multă libertate și o relație directă cu publicul. Practic, trec de la Mozart, ce a compus acum câteva sute de ani și care impune o eleganță sobră și echilibru perfect al frazelor, la opereta vieneză sau cea de început de secol XX, unde muzica e mult mai exuberantă, cu accente teatrale și o anumită lejeritate în exprimare. Diferența de epocă se simte nu doar în partitură, ci și în felul în care trebuie să „porți” personajul pe scenă. Toate aceste experiențe au venit și prin colaborarea cu mari teatre internaționale - Metropolitan Opera din New York, Opera din München, Aalto Musiktheater Essen, Palais Garnier din Paris, Opera din Avignon sau Shanghai Opera. Fiecare scenă are specificul ei, fiecare public reacționează diferit, iar pentru mine acestea au fost adevărate lecții de adaptare și maturizare artistică.



  • În această stagiune te regăsim în proiecte importante, inclusiv la Metropolitan Opera din New York. Cum te pregătești pentru astfel de angajamente?


Pregătirea e multiplă: muzicală (studiul partiturii până la nivel de automatism), vocală (întărirea tehnicii cu profesorul și logistica repetițiilor), fizică (odihnă, condiție), dar și mentală - adaptarea la fus orar, la mărimea scenei și la așteptările unei instituții ca Met. Pentru producția de Flautul Fermecat am făcut o perioadă de „covering” (am fost acolo ca variantă de înlocuire), ceea ce înseamnă că trebuie să fii gata oricând, cu atenție la detalii, să știi perfect producția și să faci toate repetițiile necesare pentru a intra în spectacol. A fost un proces intens, dar care m-a maturizat profesional.



  • Ce roluri sau colaborări visezi să adaugi în portofoliul tău în următorii ani?


Visez să adaug roluri care să îmi permită să cresc din punct de vedere dramatic - personaje verdiene sau veriste care cer mai multă masă vocală și profunzime psihologică - dar și colaborări cu orchestre și dirijori care pot deschide repertorii lirice mai largi. Îmi doresc, de asemenea, să lucrez în producții care pun accent pe poveste și pe regie inovatoare, să colaborez cu teatre mari din Europa și America și, nu în ultimul rând, să revin frecvent acasă, în proiecte care susțin tinere talente.



  • După toată această experiență acumulată, ce crezi că face diferența între un tânăr talent promițător și un artist complet?


Din experiența mea, diferența e constanța și maturitatea profesională: talentul te scoate la suprafață, dar disciplina, curiozitatea, abilitatea de a colabora și de a primi feedback (și a-l transforma în lucru) te formează ca artist complet. De asemenea, empatia scenică, capacitatea de a te dărui cu adevărat publicului și colegilor, contează enorm. Un artist complet își asumă atât succesul, cât și responsabilitatea de a transmite mai departe. Un artist matur profesional este acela care dăruiește, împarte energie bună la tot colectivul, are inițiative și lucrează în echipă pentru binele comun al producției. Era marilor dive de operă a apus, consider că muzica pe care o fac trebuie să aibă un soi de umilință, este o meserie nobilă, dar asta nu trebuie să transforme într-un ego imens, ci doar să conștientizăm că suntem niște transmițători de emoție, un canal prin care sentimentele să comunice.



  • Dacă te-ai putea întoarce în timp și i-ai putea spune ceva lui George Vîrban din 2013, aflat la început de drum și bursier Tinere Talente, ce i-ai spune?


I-aș spune: „Crede în proces, nu te teme de pași mici. Fiecare repetiție dificilă și fiecare audiție ratată sunt parte din drumul tău. Păstrează-ți curiozitatea și respectul pentru profesori, caută colaborări sincere și nu uita că vocea e un instrument viu: protejeaz-o, hrănește-o și ascult-o.” Și, poate cel mai important, i-aș spune să nu uite să se bucure: sunt momente care trec o singură dată, iar bucuria cântului e cel mai bun combustibil.