Paștele este una dintre cele mai așteptate, cele mai iubite și îndrăgite sărbători din calendar. Paștele e despre familie, despre mese delicioase, despre culoare și soare blând. Astăzi ne-am propus să “dăm o fugă” prin câteva din zonele țării noastre și să împărtășim cu voi obiceiurile de Paște.

Fiecare zona, de la Maramureș până în Dobrogea, e specială și merită apreciată în felul ei. Astfel:


Tradiții de Paște din Moldova

Poate dintre cele mai frumoase obiceiuri din Moldova îl reprezintă cel în care fetele nemăritate merg la biserica și spală clopotnița acesteia cu apă. Apa este folosită ulterior în rutină de îngrijire a feței (fetele seclătesc cu ea pe față dimineață) pentru a fi cât mai îndrăgite de băieți. Pe lângă aceasta, există obiceiul ca în noaptea de înviere alături de cântece, moldovenii marchează momentul cu pocnitori sau împușcături, cu speranța de a alunga spiritele rele.

Tot în dimineață de Paște, fetele pot primi un ou roșu de la băiatul care le iubește în secret- un alt obicei specific din Moldova.

Dacă vorbim de preparate, pe meleagurile Moldovei pasca este personajul principal. Gospodinele se trezesc cu noaptea-n cap și o prepară pentru familiile și cunoștințele lor.


Tradiții de Paște din Bucovina

Tradițiile în Bucovina sunt ușor diferite față de cele din Moldova, însă își păstrează frumusețea și magia specifică. Începem să explorăm Bucovina printr-o superstiție: Se spune că cine decedează în Săptămâna Mare, nu poate ajunge în Rai deoarece acesta e închis. Iar tot din Săptămâna Mare, mai exact începând de joi, în Bucovina nu se mai toarce până la Înălțare.

Cât despre ziua de Paște, după ce merg la biserică, credincioșii se întorc la căminele lor și se clătesc pe față cu apa în care se află un ou roșu și un bănuț de argint- pentru a le purta noroc în tot restul anului, pentru a fi sănătoși ca oul și bogați precum argintul.

Pentru cei din Bucovina, ciocnitul oualelor este un obicei ce se respectă cu strictețe până la Rusalii.


Tradiții de Paște din Maramureș

Citeste continuarea pe kudika.ro