Sunt trei tipuri de crap pe teritoriul tarii: crap românesc - cu solzi, crap oglindă și crap scoicar. Pescarii își doresc să ducă acasă un crap pentru consum, mai ales unul de dimensiuni mari, având în vedere că greutatea acestuia poate să ajungă și până la 50 de kilograme. Orice partida de pescuit, însă, trebuie să se desfășoare după ce pescarul și-a pregătit cu atenție tot ce-i este necesar, pentru a atrage peștele și a-l aduce în minciog, și după ce se informează cu atenție despre baltă cu pricina.

Accesorii necesare pentru pescuitul la crap

Unul dintre magazinele online cele mai cunoscute și apreciate de pescarii din țară este MaxLife, ce a apărut pe piață în 2013 și a ajuns un lider important cu produse outdoor, de pescuit și vânătoare. Din acest magazin, pasionații de pescuit își pot achiziționa foarte ușor instrumentele de care au nevoie, indiferent de stilul de a pescui și de capturile pe care le vizează.

Iată câteva dintre accesoriile de care este nevoie pentru o partida de pescuit la crap în cele mai bune condiții și care pot fi găsite la MaxLife.
· Lansete și mulinete

Pentru a pescui la crap, în general, sunt recomandate lansetele mai lungi, de 3,9 metri, pentru că randamentul partidei de pescuit depinde de plasarea monturilor la distanțe mari, în locurile liniștite, acolo unde peștii se retrag. Pe lângă aspectul lungimii lansetei, mai contează și rigiditatea acesteia, că în momentul aruncării, lanseta să revină rapid la formă inițială, dar și greutatea, care trebuie să fie cât mai mică. O lanseta care cântărește mai mult se mișcă mai greu și va încetini viteză de execuție.

În ceea ce privește mulineta de pescuit la crap, și ea trebuie să fie ușoară, pentru că pescarul să depună cât mai puțin efort în timpul lansării și al drill-ului. Foarte importanți la o mulineta pentru crap sunt și rulmenții, nu neapărat numărul lor, cât calitatea și unde sunt poziționați.
· Fire, cârlige și plumbi

Din oferta MaxLife nu aveau cum să lipsească firele, cârligele și plumbii de calitate pentru pescuitul la crap. Varietatea cârligelor pentru pescuitul la crap este menită să acopere diferite situații de pescuit, pretându-se pentru diverse monturi și momeli.

Formă carligului pentru crap poate fi de mai multe feluri: curve shank, krank, wide gape, choddy sau long shank, dintre care wide gape este cea mai utilizată de către pescarii români.
· Avertizori și hangere

Senzorii de pescuit sunt sisteme de avertizare care emit sunete în momentul în care peștele muscă. În timp ce unele au avertismente sonore, altele au și avertismente vizuale, foarte utile în cazul pescuitului nocturn. Acestea se montează pe lanseta, pe suporți individuali sau pe rodpod.
Senzorii de la MaxLife pot fi achiziționați individual sau la set, cum ar fi trei avertizori electronici și un receiver, de exemplu.
· Mincioguri

Minciogul pentru crap trebuie să aibă anumite caracteristici: o coadă subțire, ușoară și rigidă, pentru că acele cozi cu elasticitate mare încetinesc mișcarea minciogului în apă și pot face că peștele să iasă la limita de ridicare, chiar și în cazul mișcărilor energice. Tijele trebuie de asemenea să fie de calitate, rigide și ușoare, iar brațele conice.

În concluzie, a pescui la crap este una dintre activitățile preferate ale pescarilor, iar cu instrumentele potrivite, își cresc șansele considerabil de a prinde peștii doriți.

Vizitează magazinul MaxLife pentru articole de pescuit, de unde poți achiziționa toate instrumentele și accesoriile de care ai nevoie pentru pescuitul la crap, având garanția calității superioare și livrării rapide!