Care sunt, însă, cele mai apreciate cadouri de către copii? Fiecare vârstă are preferințele ei, dar în general nu poți da greș cu câteva idei potrivite oricând.

Iată mai jos cele mai reprezentative tipuri de daruri pe care le poți oferi unui copil, indiferent câți ani are acesta.


Cărțile

Tărâmurile magice, personajele îndrăznețe și curajoase și întâmplările amuzante sau provocatoare sunt cu siguranță cel mai educativ mod prin care cei mici își pot petrece timpul liber. De la poveștile ilustrate cu forme și culori pentru bebeluși, primul lor pas spre bucuria lecturii, la cărțile de narațiune de la vârsta adolescenței, vei găsi oricând un cadou potrivit pentru un copil, indiferent în ce etapă a dezvoltării se află el.

Poți aduce fascinanta lume cu eroi legendari, povești presărate cu umor sau chiar volume despre inteligența emoțională pentru adolescenți sau preadolescenți în spațiul lor sigur de acasă destinat lecturii dacă vei comanda cărți pentru copii de 12-14 ani de la Editura Arthur. Orice carte este însoțită de o scurtă descriere a conținutului, deci îți poți selecta favoritele în funcție de buget sau de preferințele celui mic.


Jocurile interactive

Jocurile cu animale, cuburi colorate sau sunete, seturile de construcții sau pentru dezvoltarea imaginației sunt instrumente care îi ajută pe copii să dezvolte abilități utile pentru ei pe termen lung. Ei învață, astfel, în mod natural despre ordonare sau clasificare, știu să recunoască formele geometrice, și, le sunt stimulate atenția, concentrarea și creativitatea.

Jocurile interactive sau de rol conțin, în plus, kituri care îi ajută să creeze povești sau să se pună în pielea unor personaje. Astfel, ei își dezvoltă și alte calități precum empatia, capacitatea de ascultare și de înțelegere, dacă sunt pe rând medic, barman sau vânzător de fructe!


Cărțile de colorat

Cei mici adoră să mâzgălească și să își expună ideile prin intermediul culorilor, iar cărțile de colorat sunt o metodă bună prin care ei își pot exersa creativitatea. Un cadou de acest fel este potrivit indiferent de vârsta copilului, deoarece el va găsi oricând motive să-și expună cu mândrie creațiile realizate.

Mai mult, cărțile de colorat îi ajută pe cei mici să pătrundă și mai bine în universul fascinant al poveștilor sau al basmelor copilăriei. Aici vor regăsi personaje cunoscute precum Peter Pan sau Albă ca Zăpada, și astfel ei îmbină pasiunea lor pentru desen cu cea a acestor lumi minunate.


Instrumente muzicale

La vârsta la care cei mici încep să își descopere pasiunea pentru cântat, un instrument muzical este unul dintre cele mai potrivite cadouri.

Îi poți achiziționa, astfel, unui copil o chitară clasică sau acustică, un set de clape sau un instrument de percuție. Cu siguranță își va testa creativitatea și răbdarea învățând tainele muzicii, de la vârste mici!


Jucăriile kinetice

Pentru copiii aflați la vârste mici, jucăriile care se pot modela după preferința și imaginația lor sunt amuzante și provocatoare. Acestea pot lua orice forme și chiar culori.

Găsești pentru ei, de exemplu, nisip kinetic, ce poate fi aranjat în forme speciale fără să se piardă, figuri modelatoare precum dinozauri sau chiar forme de mâini, și piese interactive ce pot fi aranjate și colorate după preferințe.

Sperăm că aceste idei te vor ajuta să alegi cel mai potrivit cadou pentru un copil, indiferent dacă este vorba de o aniversare sau altă ocazie specială. Ține cont de bucuria pe care o vei vedea în ochii lui și de felul în care poți să-i înseninezi ziua cu un astfel de gest!