Gust mai bun al preparatelor

Ai putea crede că nimic nu se poate compara cu gustul unor cartofi prăjiți în tigaie, cu ulei sau într-o friteuză clasică. Ei bine, după ce vei încerca tot felul de alimente pregătite la friteuza cu aer cald, îți vei schimba părerea. Un mare plus este faptul că nu vei mai simți gustul de ulei prăjit, ci doar pe cel al alimentului pregătit. Te va uimi cât de aromați pot fi cartofii sau un șnitel spre exemplu.


Mai puține calorii și grăsimi

Dacă îți dorești să reduci puțin caloriile și să faci mici schimbări în alimentația ta, o friteuză cu aer cald poate fi cel mai bun aliat din bucătărie. Așa cum probabil știi deja, uleiul, indiferent de tipul acestuia, are în jur de 900 de calorii pentru 100 ml de produs. Este adevărat că unele alimente absorb mai mult ulei, pe când altele mai puțin, însă este bine chiar și pentru sănătatea ta să reduci cantitatea de ulei consumată. Alegând o friteuză cu aer cald, poți consuma grăsimi sănătoase în locul uleiului prăjit și vei observa schimbări în bine, atât fizic, cât și mental.


Economisești timp

Timpul liber este limitat pentru cele mai multe persoane. De aceea, dacă ai șansa de a sta mai puțin timp în bucătărie datorită electrocasnicelor inteligente, nu ezita! Friteuza nu are nevoie de atenția ta: doar pui preparatele în lăcașul special, alegi programul dorit și poți face orice altceva în timpul acesta. Poți pregăti celelalte alimente, poți curăța bucătăria sau pur și simplu te poți relaxa citind sau urmărind o parte dintr-un film.


Scapi de mirosul de prăjeală

Oricât de mult ți-ar plăcea preparatele prăjite, suntem siguri că nu ai vrea să le simți mirosul mult timp după ce ai luat cina. Nu este nimic mai enervant decât ca mirosul de prăjeală să rămână în aer sau să se îmbibe în hainele pe care abia le-ai îmbrăcat. Pentru a scăpa de toate aceste neplăceri, poți folosi cu încredere friteuza cu aer cald. Emană un miros foarte subtil de mâncare, aproape imperceptibil, astfel că o poți folosi chiar și înainte să pleci în oraș.


Poți găti numeroase preparate

Friteuza cu aer cald poate fi folosită pentru a prepara numeroase rețete, nu doar cartofi sau carne. Poți prepara pește sau chiar și fructe de mare, diverse produse de patiserie și legume. Toate acestea vor avea un gust delicios și cu siguranță vei observa cât de mult contează faptul că nu mai sunt prăjite în ulei. Textura va fi una cu totul diferită, la fel și culoarea. Per total, preparatele vor fi mai apetisante și chiar și cei mai mofturoși membri ai familiei vor mânca foarte bine. Indiferent dacă vrei să pregătești micul dejun, prânzul, cina sau niște gustări, friteuza cu aer cald va fi ajutorul tău de nădejde în bucătărie.

Sperăm că te-am convins să înlocuiești preparatele prăjite în ulei cu rețete delicioase pregătite la o friteuză cu aer cald!

//