Concluzia unui studiu: Instagram-ul ne îmbătrânește creierul

Pentru mulți dintre noi, diminețile încep nu cu o cafea, ci cu o scurtă navigare în mediul online. Nu ne trezim imediat din pat, ci mai stăm aproape 20 de minute să răspundem la notificări și să vedem ce au mai postat prietenii pe Instagram. La muncă, de asemenea, dacă avem puțin timp liber, vom folosi pauza tot pentru a vedea noutățile din lumea virtuală. Iar dacă după serviciu se întâmplă si ieșim în oraș, cel mai probabil vom avea momente când vom sta pe Instagram.

Acest lucru înseamnă că stăm cel puțin o oră pe internet, ceea ce reprezintă dublul față de timpul recomandat de specialiștii de la World Psychiatric Association, dacă vrem să ne păstrăm creierul sănătos. Problema este că am devenit dependenți de rețelele sociale. Deși cu toții știm și recunoaștem că petrecem mult timp butonând telefonul, acest lucru nu ne face să luăm măsuri.

Partea dezastruoasă este că un program haotic în ceea ce privește tehnologia poate dăuna sănătății creierul, mai ales dacă telefonul ajunge să înlocuiască anumite activități, cum ar fi cititul, care ne provoacă gândirea. Concluzia studiului american este că, asemenea unui mușchi care nu mai este antrenat devine slab, și creierul nostru își pierde vigoarea în momentul în care petrecem prea mult timp pe internet.

Într-adevăr, în momentul când intrăm pe o rețea de socializare, creierul nostru secretă mai multă dopamină, pentru că intervine curiozitatea. În schimb, capacitatea noastră de a ne folosi creierul nu este maximă. Moderația e cheia! O jumătate de oră de Instagram sau Facebook pe zi este suficientă pentru a ne satisface curiozitatea și a ne crește nivelul dopaminei.