Dacă totuși ți se pare greu să combini hainele, începe prin a respecta câteva reguli de stil care nu dau niciodată greș. Iată 5 trucuri menite să te ajute să arăți impecabil:

Optează pentru piese vestimentare simple și de calitate

Cheia unui look impecabil, indiferent de ocazie sau de momentul zilei este o garderobă care să cuprindă câteva piese de bază, clasice, de calitate, care pot fi combinate în numeroase feluri și care nu se demodează niciodată. Nu cumpăra zeci de haine, ci concentrează-te asupra câtorva articole vestimentare pe care știi că te poți baza întotdeauna. O cămașa alba simplă, o rochie din mătase, un pantalon clasic sau un sacou cu linii masculine sunt doar câteva exemple. Dacă mergi la o petrecere de seară și nu ai prea multă inspirație în a combina hainele, apelează la o piesă dintr-un material delicat, precum mătasea, poartă câteva accesorii dintr-un material prețios și vei arăta impecabil. Mizează pe minimalism atunci când ești în pană de idei. De asemenea, dacă ai o întâlnire important de afaceri, un costum clasic din două piese, alături de un colier din perle îți va oferi aer elegant pe care orice femeie și-l dorește.

Pantofii – cât mai comozi cu putință

Încălțămintea pe care o porți, indiferent că mergi la o cină la restaurant sau la o petrecere de seară trebuie să fie cât mai confortabilă, căci de ea depinde în mare parte și starea ta de spirit. E important să nu faci niciodată rabat de la calitate și să alegi pantofi de damă din piele naturală comozi, care să permită picioarelor să respire și să poate fi purtați ore bune. Ai grijă ca tocul să fie potrivit pentru tine, calapodul stabil și finisajele perfecte. Evită să porți materiale sintetice și optează pentru piele naturală, pentru un look impecabil.

Acordă atenție sporită machiajului și coafurii

Pentru a avea un look impecabil la orice eveniment și în orice moment al zilei e esențial să acorzi o atenție sporită machiajului și coafurii. Din nou, recomandarea este să mizezi pe simplitate și să adopti un look natural, cât se poate de îngrijit. Câteva bucle lejere, o coadă de cal sau părul perfect drept sunt coafuri care te salvează în orice situație. În ceea ce privește machiajul, alege nuanțe de bej și maro pentru pleoape, un eyeliner și un rimel, dacă mergi la un eveniment pe timp de zi. Seara, un ruj roșu îți va oferi un plus de rafinament. Nu folosi niciodată machiaj în exces în același timp și în zona ochilor și la buze. Dacă mergi pe varianta smokey eyes, de exemplu, un gloss nude va fi perfect pentru look-ul tău.

Accesoriile sunt importante

Un look impecabil nu înseamnă doar haine, machiaj și păr, ci și acele elemente care te pot scoate în evidență. Completează-ți ținutele cu accesoriile potrivite, fără să exagerezi. Poți opta pentru bijuterii din materiale prețioase, extrem de elegante și rafinate, precum un colier cu perle, o pereche de cercei prinși pe lobul urechii sau un inel cu pietre purtat pe inelar. De cealaltă parte, dacă ești adepta accesoriilor maxi, atunci poartă o rochie de seara simplă, alături de niște cercei candelabru.În categoria accesoriilor intră și geanta, dar și mănușile din piele sau eșarfa. Adaptează-le în funcție de locul în care mergi, dar și de outfitul ales, fără să exagerezi cu numărul lor.

Nu purta haine care nu te definesc

Un alt aspect important pentru a arăta impecabil indiferent de ocazie este modul în care îți alegi hainele. Nu purta piese care te definesc, doar pentru că sunt la modă. E important ca atunci când alegi o ținută, aceasta să te reprezinte și să te facă să te simți excelent în pielea ta. Uită de dantelă, dacă stilul tău se încadrează mai degrabă în zona rock și adori elementele din piele. Asta, desigur, nu înseamnă că nu poți fi elegantă. Pune o fustă conică din piele, un blazer negru și o pereche de bocanci și vei întoarce toate privirile la o petrecere cu ștaif.

Nu uita că în alegerea hainelor, indiferent de ocazie sau eveniment, gusturile trebuie să primeze.