PRIMER - care reuneste cele mai importante 19 situri de fabricatie din tara – saluta votul dat de majoritatea covarsitoare din Camera Deputatilor pe legea de aprobare a OUG 77/2011 care plafoneaza taxa clawback la 15% pentru medicamentele fabricate in tara. “De peste 5 ani, o masinarie bine organizata si finantata de importatori, avocati, consultanti si lobbyisti face tot ce-i sta in putinta pentru a denigra medicamentele generice fabricate in tara, care reprezinta un pericol in calea transformarii Romaniei intr-o tara complet dependenta de importuri” a declarat Dr Dragos Damian, Director Executiv PRIMER. “In mare parte a reusit, pentru ca din cauza cresterii taxei clawback de la 12% in 2016 la aproape 30% in 2019, cota de piata a medicamentelor fabricate in tara s-a redus la sub 10%, deficitul balantei comerciale din industrie genereaza 15% din deficitul total al Romaniei iar fabricantii din tara si-au anulat sau amanat investitii capitale de circa 100 milioane de Euro” a continuat oficialul PRIMER.

Votul din Camera Deputatilor din 23 aprilie aduce speranta pentru continuarea investitiilor, mai ales in perioada de dupa pandemia de COVID-19, cand Romania trebuie sa produca suficiente medicamente pentru a face fata nevoilor populatiei. Plafonarea taxei clawback la 15% este primul pas pentru ca industria din tara sa isi revina dupa 5 ani de decredibilizare. Urmatorul pas este unul logic, si anume ca industria sa fie desemnata domeniu de interes strategic, pentru a putea sa puna la dispozitia pacientilor si mai multe medicamente din productie domestica.

Unitatile de fabricatie de medicamente din Romania, aflate in Bucuresti, Tg Mures, Timisoara, Iasi, Cluj-Napoca, Constanta, Sibiu, Brasov si Baia-Mare au facut in ultimii incepand cu 2007 investitii de peste 500 de milioane Euro pentru a se mentine competitive. “Romania are o traditie indelungata in industria farmaceutica iar contributia pe care fabricile de medicamente din Romania, indiferent de capital, o au la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei si la dezvoltarea economica este esentiala pentru evolutia noastra ca stat European modern”, a mai declarat Damian.

Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din tara: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA