Consiliul de administrație al Băncii Naționale se reunește din nou, într-o ședința de politică monetară și vom vedea exact care va fi dobânda cheie în funcție de care sunt calculate ratele românilor.

Valoarea de 7% este neschimbată din ianuarie 2023. Ar putea scădea, spun economiștii, însă numai în momentul în care inflația va scădea și ea, dar în ianuarie 2024, economiștii vorbesc despre o inflație mai mare de 7,3% față de 6,6% în decembrie, din cauza măsurilor fiscale adoptate de Guvern, care au avut un impact semnificativ în mediul de afaceri.

De altfel, inflația ar putea scădea treptat până la finalul acestui an și să ajungă la valoarea de 4,7%. Economiștii prognozează că prima scădere de dobândă va fi, în primăvara acestui an, în luna mai și de asemenea până la finalul anului, dobânda cheie ar putea ajunge la 5,50%.