Klaus Iohannis, în vizită oficială în Republica Letonia și Republica Lituania

Vineri, 25 noiembrie, președintele României Klaus Iohannis va susține declarații de presă comune cu Președintele Lituaniei, Președintele Republicii Letonia și Președintele Republicii Polone.

Administrația Prezidențială a României a anunțat că președintele Klaus Iohannis va efectua o vizită oficială în Republica Letonia, miercuri, 23 noiembrie. Oficialul va fi primit de Președintele Egils Levits, la Castelul Riga. Șeful statului român va discuta cu omologul din Republica Letonia, după care vor urma convorbiri oficiale și declarații de presă comune. La finalul vizitei în Letonia, șeful statului român va depune o jerbă la Monumentul Libertății.

Joi, în data de 24 noiembrie, președintele va efectua o vizită oficială și în Republica Lituania, unde va fi întâmpinat de Președintele Gitanas Nauseda, la Palatul Prezidențial din Vilnius. Cei doi lideri de țară vor discuta, după care vor susține declarații de presă comune.

De asemenea, vineri, Klaus Iohannis va participa pe 25 noiembrie la simpozionul internațional „The Idea of Europe” și va susține o alocuțiune în cadrul panelului prezidențial. Evenimentul se va desfășura la Universitatea Vyatautas Magnus din Kaunas, Republica Lituania. Liderul de la București va participa și la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, în scopul susținerii Ucrainei și Republicii Moldova. Evenimentul av avea loc la Bank of Lithuania Branch.

Klaus Iohannis va susține declarații de presă comune cu Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, Președintele Republicii Letonia, Egils Levits și Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda.