Klaus Iohannis va participa la Forumul de Pace de la Paris

Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului va participa la Forumul de Pace de la Paris care va avea loc în acest weekend.


„Președintele României, Klaus Iohannis, va participa la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace de la Paris, care are loc în perioada 11-12 noiembrie 2022”, anunță Administrația Prezidențială.


Potrivit Administrației Prezidențiale, „sub tematica depășirii crizelor multiple actuale, care au efecte sistemice asupra comunității internaționale, dezbaterile din cadrul Forumului vor fi dedicate unor subiecte de interes major pe agenda internațională, precum conflictele geopolitice cu consecințe globale, agravarea schimbărilor climatice, succesiunea valurilor pandemiei de COVID-19, creșterea inegalităților sociale”.

De asemenea, liderul de la București va participa și la panelul intitulat „Prezent și viitor – gestionarea efectelor crizei multiple asupra populației”. Oficialul va vorbi despre efectele războiului declanșat de Rusia asupra Ucrainei, consecințele acestuia, dar și domeniile care au avut cel mai mult de suferit.


„Cu această ocazie, Președintele Klaus Iohannis se va referi la efectele războiului de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei asupra securității europene și globale, la consecințele acestuia în multiple domenii, dar și la suprapunerea acestei crize de securitate cu eforturile de redresare economică post-pandemie și cu alte priorități la nivel global, precum lupta împotriva schimbărilor climatice”, mai arată sursa citată.

Conferința privind Schimbările Climatice de la Sharm El-Sheikh

Pe agenda lui Klaus Iohannis se mai regăsește și participarea la dineul oficial ce va avea loc la Palatul Elysee de către preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, şi soţia sa Brigitte Macron în onoarea şefilor de delegaţii care participă la Forumul pentru Pace.

Președintele României a participat și la masa rotundă care a avut ca tema „Schimbărilor climatice și sustenabilitatea comunităților vulnerabile”, în marja Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Sharm El-Sheikh.

„Comunitățile vulnerabile sunt adesea cele mai afectate de schimbările climatice”. Șeful statului a evidențiat că „acest aspect nu ar trebui neglijat în procesul de adaptare la schimbările climatice și în eforturile de a proteja cetățenii de consecințele acestora”, a punctat Klaus Iohannis în timpul dezbaterii.