Cîțu oferă soluția pentru inflaţie mică, dobânzi scăzute şi taxe mai mici

Fostul premier Florin Cîțu a spus că este nevoie de un deficit bugetar de 5% în 2022 şi de 3% în 2023. Soluţia pentru o inflaţie mică, dobânzi scăzute şi taxe mai mici este la PSD, după părerea lui Cîțu. De asemenea, acesta este convins că este nevoie de un MF responsabil pentru a obține aceste rezultate.


„Este nevoie urgent de deficit bugetar de 5% în 2022 şi de 3% în 2023. Soluţia pentru inflaţie mică, dobânzi scăzute şi taxe mai mici este la PSD! Să fie clar. Inflaţia mare, dobânzile crescute, taxele mai multe si mai mari nu sunt importate de la ruşi, sunt psd-iste. PSD a crescut inflaţia, dobânzile şi taxele şi DOAR PSD poate să le scadă. Dar nu vrea şi astfel condamnă milioane de români la sărăcire”, scrie pe Facebook Florin Cîțu.


Fostul premier a mai menționat și că rată inflaţiei este acum de 16%, însă se estimată că va crește aproape de 20%. După părerea lui Cîțu, pentru ca rata inflaţiei să scadă şi implicit BNR să nu mai crească dobânda până la 11%, MF-PSD trebuie să reducă deficitul bugetar urgent la 5% în 2022 şi 3% în 2023, însă este nevoie de un MF responsabil, în caz contrat, BNR va fi obligat să intervină.


„CORE2, rată inflaţiei după ce eliminăm elementele volatile pe care nu le controlează BNR, este de 11%. Asta înseamnă că acum ţinta pentru dobânda de politică monetară este să crească de la 6.25% la 11%. Nu se întâmplă încă. Este posibil ca în acest moment BNR să fi decis că românii preferă ca rata inflaţiei să fie mare câţiva ani, în jur de 10%. Lucrurile sunt simple din punct de vedere economic. Românii ar putea avea inflaţie mai mică şi dobânzi scăzute dacă MF-PSD ar reduce deficitul bugetar şi dacă BNR ar semnala (fără să crească la 11% dobânda de politică monetară) credibil că vrea să reducă rata inflaţiei. De ce nu vrea MF-PSD să reducă inflaţia, dobânzile şi taxele? De ce preferă PSD să-i sărăcească pe români?”, încheie Cîțu.