România va adera la spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an

Premierul României, Nicolae Ciucă, este de părere că România va intra în spațiul Schengen până la finalul acestui an, în urma sprijinului și empatiei de care a dat dovadă la adresa Ucrainei, țară atacată și atrasă într-un conflict militar de către Rusia.

Ciucă este de părere că România este gata de a deveni parte din spațiul Schengen. Acum, ultimul cuvânt rămâne după liderii UE.


„Tot ceea ce am făcut de la începutul conflictului arată că suntem pregătiți să devenim membri Schengen. Ne așteptăm, cu adevărat, ca toți ceilalți lideri ai UE să recunoască tot ceea ce am făcut.” a spus Ciucă în interviul pentru Bloomberg, referindu-se la conflictul din Ucraina.


Totodată, premierul Ciucă a mai menționat că Bruxelles-ul ar avea de gând să renunțe la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în cazul României. Acest mecanism este unul de monitorizare în reformarea sistemului judiciar și eliminarea corupției, una dintre problemele cu care statul român se confruntă de mai mulți ani.

În calitate de argument, Nicolae Ciucă a oferit drept exemplu apărarea comună, ajutorul pe care România l-a oferit Ucrainei de la începutul războiului cu Rusia, dar și despre alocarea a mai mult de 2% din PIB pentru apărare, pentru a asigura securitatea în zonă.

De la începutul războiului dintre Ucraina și Rusia, România a făcut tot posibilul pentru a oferi sprijin și suport refugiaților ucraineni. Statul român a întărit transportul terestru pentru ca ucrainenii să poată ajunge în zone sigure și pentru a primi un minim ajutor. De la începutul conflictului militar, România a găzduit peste un milion de refugiați.

La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la data de 1 ianuarie 2007.