Maia Sandu va efectua o vizită de lucru în România

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 29 iulie la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta va efectua o vizită de lucru în România la invitația președintelui Iohannis.

Cu această ocazie va avea loc prima întrevedere bilaterală directă a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.


„În contextul întrevederii, Președintele României va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.


Pe lângă subiectul susținerii parcursului european al Republicii Moldova, cei doi lideri vor discuta și despre evoluțiile regionale în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și modalitățile de neutralizare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.


„Președintele Klaus Iohannis va evidenția asistența multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situațiilor de criză cu care aceasta se confruntă, și vor fi discutate modalități concrete de prioritizare și diversificare a acestei asistențe.”, se mai menționează în comunicat.


De asemenea, în cadrul discuției dintre cei doi șefi de stat se va aborda și importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, care are o importanță atât din punct de vedere politic, cât şi pentru dezvoltarea țării pentru integrarea europeană.

Cei doi Președinți vor mai discuta și teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova și cooperarea sectorială în domenii cheie.


„Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanțiale a dialogului și a cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât și în plan guvernamental și parlamentar, în spiritul comunității de limbă, cultură și istorie împărtășite de România și Republica Moldova, precum și al Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, arată un comunicat al Administrației Prezidențiale.