Anterior, au existat zvonuri în care se spunea că Alexandru Rafila va prelua conducerea filialei PSD din București. Ministrul Sănătății a ținut să facă lumină la acest capitol și a spus că nu există o asemenea decizie și că totul este o intoxicare menită să creeze haos în interiorul partidului.
Rafila a spus că nici măcar nu își dorește acest lucru și nici nu a discutat cu nimeni despre o asemenea posibilitate.
„Eu am mai spus. Este doar o intoxicare, o intoxicare care probabil are ceva în spate sau un scop, că nu se întâmplă aşa din senin. Ca să poţi să faci lucrul ăsta trebuie îndeplinite două condiţii: în primul rând trebuie să-ţi doreşti şi al doilea lucru este să faci ceva în acest sens, să te întâlneşti, să ai… Eu nici nu îmi doresc, nici nu m-am întâlnit cu nimeni şi n-am discutat cu nimeni acest subiect, care a venit de pe mai multe surse, aparent, ele au fost generate, probabil însă din acelaşi loc”, a declarat Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății a menționat că filiala PSD Bucureşti este una „complicată” și nu dispune de atât de mult timp pentru a se ocupa.
„Lucrul care mă împiedică, în afară de cele două motive pe care vi le-am spus, este şi lipsa timpului. (…) Deci e clar că este, este. Este o intoxicare”, a precizat Rafila.
Oficialul este de părere că la mijloc este o regie care ar avea interese ascunse, dar sigur nu din bune intenții. Cel mai probabil, aceste zvonuri sunt menite pentru a crea tensiuni în interiorul partidului.
„Eu cred că regia asta nu este chiar întâmplătoare şi mai degrabă scopul a fost de încercare de compromitere şi de creare a unor tensiuni, poate în cadrul Partidului Social Democrat, pentru că altă explicaţie nu găsesc”, mai spune ministrul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rafila, despre preluarea șefiei PSD București: „Eu nu îmi doresc. Este o intoxicare”.