Adrian Chesnoiu își dă demisia din funcția de ministru al Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu a anunțat că se retrage din fucție. Totodată, oficialul le cere deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Acesta afirmă că nu săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi și-a desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea executivă. Ministrul a transmis un mesaj pe contul său de Facebook.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: le solicit tuturor deputaţilor din toate partidele vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toţii egali în faţa legii şi vreau să am posibilitatea de a elimina orice potenţială suspiciune; mă retrag din funcţia de ministru - nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activităţii mele guvernamentale; de asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat! Vă mulţumesc tuturor celor care aveţi încredere în mine, în nevinovăţia mea şi în toate lucrurile bune pe care le-am făcut!", a scris Chesnoiu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unui comunicat transmis joi, Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au menționat că în acest caz ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)", se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

De ce este învinuit Adrian Chesnoiu

Cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie care face referire la efectuarea urmăririi penale la adresa persoanei respective are în vedere că în acest moment există aspecte din care ar rezulta suspiciunea că în perioada 9 februarie - 11 aprilie, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i transmită unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele pentru probele scrise ce urmau să fie susţinute la concursul pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

Subiectele în cauză ar fi ajuns într-un final la patru candidaţi „aleși” dintre care doar trei dintre aceștia au promovat concursurile respective în urma susţinerii probelor scrise şi orale, afirmă DNA.

"De menţionat este faptul că, la intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei", arată procurorii anticorupţie.