ÎCCJ: Furtul cu mască de protecție, infracțiune calificată

ÎCCJ a fost sesizată de un complet de Curtea de Apel București cu privire la lămurirea unei probleme de drept cu care s-a confruntat: cazul unui furt comis de un individ care purta mască sanitară obligatorie. Infracțiune calificată sau simplă? - a fost întrebarea la care autoritățile au fost nevoite să dea un răspuns.

În cuprinsul sesizării se arată că, în forma calificată, furtul este comis de către o persoană mascată, deghizată sau travestită. Forma calificată aduce o pedeapsă mai mare comparativ cu furtul simplu, una de până la 10 ani de închisoare. Pentru forma simplă, legea prevede până la cel mult 3 ani de închisoare.

Așadar, chiar dacă protagonistul întâmplării se afla într-un spațiu închis, unde purtarea măștii este obligatorie, folosirea accesoriului a fost considerată echivalentul purtării unei cagule, tocmai pentru a-și ascunde fața. Magistrații au arătat că bărbatul a profitat de lege pentru a comite furtul și pentru a-și ascunde identitatea.


Hotărârea Înaltei Curţi va fi aplicată de toate instanțele din România

„Admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel București – Secţia a-II-a penală în dosarul nr. 16037/301/2021, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În situația în care infracțiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, se reține varianta calificată a infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal.”, și, în consecință stabilește:

Îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art.477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 ianuarie 2022”, se arată pe portalul Instanței Supreme.