Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, audiată la DNA

La sfârșitul anului 2020, Irina Tănase a fost audiată ca martor în dosarul Tel Drum, în care este anchetat și fostul ei iubit, Liviu Dragnea.

„Am fost citată în calitate de martor în dosarul Tel Drum. Nu ştiu ce a vrut să afle de la mine, nu am dat declaraţii, cred că a vrut dânsa să ne cunoaştem. Există un articol în Codul de Procedură Penală care îmi permite să nu dau declaraţii. Acolo e vorba de fapte de când aveam eu 8 ani”, a spus Irina Tănase la acel moment.


Liviu Dragnea și Irina Tănase s-au despărțit anul trecut

Totodată, fostul preşedinte PSD mai este anchetat într-un dosar al DNA cu privire la deplasările în străinătate pe banii Partidului Social Democrat.

La finalul anului 2021, în presă au apărut informaţii că Liviu Dragnea (59 de ani) şi Irina Tănase (28 de ani) au pus punct relației sale. S-a zvonit că relația lor a ajuns la final după ce tânăra a fost surprinsă cu fostul iubit.

Fostul lider PSD a scris pe Facebook că preferă ca viaţa lui personală să rămână privată și nu va discuta despre alegerile sale personale în public. În primă fază, zvonurile despre o posibilă despărțire au fost negate de Irina Tănase.