Noul Guvern va avea două ministere noi

Pentru a mulțumi pe toată lumea, Florin Cîțu a anunțat că în noul Guvern vor apărea două noi ministere. Potrivit primele informaţii, unul dintre cele două ministere va merge la PNL, iar al doilea la PSD. Acesta susține că ar fi ideal dacă votul în Parlament asupra noului guvern va fi săptămâna viitoare.

Legat de noile ministere, Florin Cîţu a spus că ar fi vorba despre un minister pentru Mediul de afaceri, antreprenoriat şi un altul pe partea socială.


Pe cine va proune Klaus Iohannis în funcția de premier pentru noul Guvern

Cea mai crâncenă luptă se dă pentru funcția de premier, pe care și-o doresc şi cei din PNL, dar şi cei din PSD. Săptămâna viitoare sunt așteptate audierile în plenul Camerei şi votul pe noul Executiv.

Cele două partide rămân să ajungă la un numitor comun, deoarece la momentul actual, situaţia din urma negocierilor nu este una foarte clară. Pe domeniul economic nu au reuşit să să se înțeleagă, dar nici pe legislaţia din Justiţie.

În ceea ce priveşte funcţia de premier, Florin Cîţu își dorește ca el să fie propunerea pentru funcţia de premier. Totodată, surse PNL afirmă că preşedintele Klaus Iohannis va rămâne la varianta de premier Nicolae Ciucă și îl va propune pentru această poziție.