Liviu Dragnea acasă. Prima poză alături de Irina

„Momentul mult așteptat!!! Doamne ajută!!! Liviu este acasă!! Fericire maximă!!!”, este mesajul Flaviei Teodosiu care însoțește poza de grup postată joi pe rețeaua de socializare și în care se mai află Carmen Dan și Codrin Ștefănescu.

Liviu Dragnea nu are interdicții suplimentare față de cele stabilite la condamnarea sa, anume acelea de a fi ales și de a ocupa funcții publice, inclusiv pe cea din care a comis faptele pentru care a fost condamnat, de președinte al CJ Teleorman.

De asemenea, la ieșirea din penitenciar, fostul lider politic a declarat că va lucra la firma fiului său. Tot acolo a spus câteva cuvinte despre actuala formă a PSD, afirmând că grupul politic a devenit un partid de operetă, în buzunarele SRI și condus de lași. În replică, Marcel Ciolacu i-a urat multă sănătate colegului său și a precizat că nu va comenta declarațiile acestuia referitoare la PSD.


„Noul PSD va continua să fie preocupat de problemele reale ale românilor: scăderea nivelului de trai, creșterile de prețuri, înghețarea salariilor și pensiilor sau dezastrul în accesarea fondurilor europene”, a declarat Ciolacu.


Fostul președinte al PSD se află în penitenciar din 27 mai 2019, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare. Magistrații Tribunalului Giurgiu au admis joi cererea sa de eliberare condiționată.