„Florin Cîțu și Klaus Iohannis sunt singurii demnitari ai statului și printre puținii decidenți occidentali care n-au avut până acum vreo reacție privind evenimentele din Statele Unite!

Știm că sunt îngrijorați de faptul că șapca primită nu avea nicio legătură cu stabilirea unor relații serioase și puternice cu Statele Unite, dar tăcerea lor asurzitoare confirmă o lipsă îngrijorătoare de viziune politică.


PSD: Ei confirmă că susțin nerespectarea rezultatelor alegerilor

Faptul că președintele și premierul n-au condamnat încă violențele și asaltul împotriva democrației americane pune, astfel, România într-o postură delicată în raport cu celelalte democrații occidentale și noua administrație democrată.

Ei confirmă practic, așa cum au făcut și în România, că susțin nerespectarea rezultatelor alegerilor și preluarea prin forță a puterii. De ce le este frică nu vor scăpa. 6 decembrie a fost doar începutul!”, a scris PSD pe pagina oficială de Facebook.