Comisia de control a Serviciului Român de Informații are noi membri, numiți săptămâna aceasta, iar unul dintre aceștia este social-democratul Mitică Marius Mărgărit.
Acesta s-a remarcat anul trecut, însă nu prin vreo inițiativă legislativă de mare angajament, ci prin faptul că în declarația de avere, scrisă de mână, a completat că are ”ciasuri de mână” de 12.000 de euro.
Miercuri, Parlamentul a hotărât ca Eugen Bejinariu, deputat PSD, să devină președintele comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI. Cezar Preda, de la PNL, a fost numit vicepreședintele comisiei.
De asemenea, și Mitică Mărgărit a prins un loc în noua structură a comisiei parlamentare. Acesta devine, de asemenea, vicepreședinte, venind în locul colegului de la PSD, Marian Cucșa.
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună pentru a da votul noii comisii, fiind înregistrate 349 de voturi ”pentru” și 17 ”împotrivă.”
În 2019, Mitică Mărgărit a ajuns cunoscut pentru că, în declarația de avere depusă din vremea în care era subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, acesta a scris că are ”ciasuri de mână” în valoare de 12.000 de euro.
Deși n-a știut să scrie corect ”ceasuri”, Mitică Mărgărit se poate mândri cu titlul de doctor. Acesta și-a luat doctoratul în Informații și Securitate Națională, fiind unul dintre absolvenții Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul.”
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Deputatul cu "ciasuri de mână” în declarația de avere, proaspăt membru în comisia de control SRI.