Iliescu Cătălin Lucian, senator din partea Partidului Mișcarea Populară, spune că a urmărit declarația lui Orban cu privire la noile măsuri de relaxare.

Acesta se declară ”stupefiat de noile măsuri” și se întreabă ”cum să menții restaurantele închise, în condițiile în care deschizi hotelurile?”

De asemenea, senatorul PMP punctează că guvernul Orban a decis să deschidă ”casele de pariuri, păcănelele și jocurile de noroc.”

Iliescu remarcă ironic că ”acum este foarte clar! Guvernul a găsit cheia relansării economiei!” și întreabă dacă ”știe cineva care va fi programul de lucru la păcănele?”

Senatorul mai afirmă că proiectul inițiat de acesta, cu privire la interzicerea păcănelelor la parterul blocurilor a primit aviz pozitiv de la Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților.