Cei de la PSD au publicat pe pagina de Facebook a partidului un mic videoclip în care publică două declarații făcute de Ludovic Orban, dar și una a lui Klaus Iohannis, care pare să-l fi determinat pe premier să își schimbe opiniile.

Astfel, dacă la data de 5 aprilie Orban vorbea despre faptul că nu ar trebui ca românii să fie obligați să poarte măști de protecție, în condițiile în care acestea nu se găsesc, premierul a revenit asupra declarației.

Ceva mai departe de două săptămâni, pe 22 aprilie, Klaus Iohannis anunța public că, odată cu ridicarea restricțiilor, românii vor fi obligați să poarte măști de protecție în spații închise, dar și în mijloacele de transport în comun.

O zi mai târziu, pe 23 aprilie, așa cum subliniază și videoclipul celor de la PSD, Ludovic Orban susține că purtarea măștilor în spații închise este o idee foarte bună.