"Intrevederea a avut ca obiect discutarea amendamentelor aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si a implicatiilor practice pe care acestea le pot avea asupra sistemului judiciar roman.
Pe aceeasi tema echipa GRECO a avut intalniri si cu alti interlocutori din mediul guvernamental, legislativ, judiciar si al organizatiilor non-guvernamentale.
Odata cu adoptarea raportului de conformitate aferent rundei a patra de evaluare a GRECO, cu ocazia reuniunii plenare din luna decembrie 2017, GRECO a decis aplicarea Regulii 34 din Regulile sale de Procedura cu privire la demersul autoritatilor romane de modificare a legilor justitiei, pentru a vedea daca acesta poate avea ca rezultat incalcarea unui standard anticoruptie al Consiliului Europei care a facut obiectul vreunei runde de evaluare.
Aceasta procedura implica demersuri vizand solicitarea de informatii de la statul membru, desemnarea de raportori pentru a evalua situatia specifica, efectuarea unei vizite in statul membru in cauza, precum si adoptarea unui raport ad-hoc", se arata intr-un comunicat al Ministerului Justitiei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Tudorel Toader s-a intalnit cu expertii GRECO pentru discutii privind modificarea legilor justitiei.