Salvatorii care se intorceau de la o actiune s-au fotografiat cu presedintele, concluzionand ca acesta este ”un om fain”. Una dintre fotografii a fost postata pe Facebook chiar de catre seful Salvamont Busteni.

Salvamontistii s-au intalnit cu Klaus Iohannis la statia de telecabina de la 2.200 de metri altitudine din masivul Bucegi.

Seful Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru News.ro, ca echipa se intorcea de la o actiune de salvare a unei turiste straine, iar in zona statiei de telecabina s-a intalnit cu presedintele. Acesta era insotit de un grup de persoane.

”Ne-am fotografiat cu domnia sa, am schimbat cateva cuvinte. E un om fain presedintele”, a declarat seful Serviciului Salvamont Busteni.

Gheorghe Haiduc a postat pe contul sau de Facebook o fotografie cu presedintele si cu unul dintre colegii sai, insotita de mesajul ”Fara cuvinte”.

Presedintele Klaus Iohannis este un iubitor al muntelui si nu este pentru prima data cand se fotografiaza la munte cu diferite persoane.

In septembrie, Iohannis s-a fotografiat alaturi de mai multi tineri pe Varful Negoiu, imaginea fiind postata pe Facebook de un clujean.

In luna august, seful statului a postat pe Facebook o fotografie in care se afla la Balea Lac, marturisind ca drumetiile montane raman o pasiune pentru el si ca Romania are, probabil, cele mai spectaculoase peisaje din Europa.