"UDMR arata pisica la PSD! Nu cred ca aceasta decizie (iesirea de la guvernare-n.r.) va fi validata de CRU, ci este folosita ca un instrument de maximalizare a pretentiilor la negocierile cu PSD", a opinat Ludovic Orban.
UDMR a decis sa iasa de la guvernare, a anuntat, joi, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, precizand ca aceasta este o recomandare a Consiliului Permanent al Uniunii, iar decizia urmeaza sa fie validata in sedinta CRU din 13 decembrie. Kelemen Hunor a anuntat, in urma sedintei Consiliului Permanent al UDMR, care a durat mai bine de cinci ore, ca recomandarea membrilor acestui for este ca UDMR sa iasa de la guvernare, scrie MEDIAFAX.
El a precizat ca o decizie in aceas sens ar urma sa fie luata in sedinta din 13 decembrie a Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) al UDMR.
Kelemen Hunor a spus ca in urma alegerilor prezidentiale UDMR a inteles mesajul electoratului, respectiv ca Uniunea sa se intoarca mai mult catre alegatori.
”Am inteles mesajul electoratului nostru: trebuie sa ne intoarcem mai mult catre alegatorii nostri, catre maghiarii din Romania care ne-au sustinut in momentele grele, dificile, in special cand am intrat in coalitia de guvenare”, a afirmat presedintele UDMR.
El a mai spus ca Uniunea nu vrea sa creeze instabilitate prin iesirea de la guvernare si ca a ajuns la concluzia ca Guvernul poate functiona si poate avea stabilitate si fara UDMR.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ludovic Orban: UDMR arata pisica la PSD.