Român dispărut în Israel a fost declarat mort

Anterior, un tânăr cu cetățenie română a fost trecut pe listele persoanelor dispărute în Israel, în urma atacului organizat de gruparea teroristă Hamas. Potrivit surselor diplomatice, cetățeanul român a fost declarat mort.

Acesta avea dublă cetățenie și locuia în Israel. Cea care a bătut semnalul de alarmă a fost mama băiatului.


"Până la acest moment nu știm în ce condiții a dispărut românul. Ambasada noastră în Israel menține legătura cu familia. Avem în atenție toate solicitările primite din partea românilor din Fâșia Gaza", a declarat ieri Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.

MAE a confirmat astăzi două decese

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri, că ar fi vorba de doi români cu dublă cetățenie, care au decedat în urma atacurilor din Israel.


"Ministerul Afacerilor Externe informează cu regret că, până în prezent, se confirmă decesul a două persoane cu dublă cetățenie, israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel.


Este vorba despre persoana al cărei deces a fost anunțat de către autoritățile israeliene la data de 9 octombrie 2023, care deținea cetățenie israeliano-română, cu domiciliul în Statul Israel, dar și de persoana pe care familia a declarat-o dispărută la data de 12 octombrie 2023 și al cărei deces a fost confirmat de autoritățile israeliene la data de 13 octombrie 2023", a declarat MAE.