Război în Ucraina. Rusia a atacat catedrala Schimbarea la Față din Odesa: lăcașul de cult este parțial distrus

„În timpul atacului cu rachete din această seară, Rusia a lovit și a distrus parțial Catedrala Ortodoxă Schimbarea la Față din Odesa, Una dintre cele mai frumoase biserici din oraș, aceasta a fost construită în 1794, apoi aruncată în aer de Stalin în 1936 și reconstruită în timpul Ucrainei Independente. Casele rezidențiale au fost, de asemenea, avariate și există răniți”, a scris pe Twitter Euromaidan Press.

Reuniune a Consiliului NATO-Ucraina pentru discutarea coridorului cerealier prin Marea Neagră

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat pentru miercuri, la cererea Kievului, o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, a transmis dpa, preluată de Agerpres.

Reuniunea va avea loc la nivel de ambasadori și va viza „consultări asupra celor mai recente evoluții și discutarea transportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră”, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Alianței, Oana Lungescu.

Înainte de anunț, Stoltenberg a discutat la telefon cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. „O bună discuţie cu preşedintele (Zelenski) despre retragerea Rusiei din acordul privind cerealele prin Marea Neagră. Condamnăm cu putere încercarea Moscovei de a face o armă din hrană”, a scris Stoltenberg pe Twitter după apelul telefonic.