Benzinariile din Italia nu vor funcționa timp de două zile din cauza grevei

Guvernul din Italia a obligat stațiile de alimentare să afișeze și prețul mediu național lângă cel al distribuitorilor pentru a descuraja scumpirile nejustificate. Acest lucru i-a înfuriat pe sindicaliștii care s-au arătat nemulțumiți de această măsură.

Federația Italiană a Comercianților de Petrol susține că „guvernul, în loc să fie deschis la discuții cu privire la problemele reale ale sectorului, fuge de responsabilitate, acuzând benzinăriile de speculă, care pur și simplu nu există.”

Aceștia susțin că măsurile guvernamentale sunt ineficiente și sunt penalizați doar managerii, iar consumatorii nu sunt protejați deloc. Angajații benzinăriilor au anunțat grevă în toată țara și în toate benzinăriile. Aceștia nu vor activa timp de două zile, până joi seara. Cele două zile de grevă vor aduce mari pagube, dar și mari probleme la nivelul țării.

Cadacons a transmis că va depune o plângere după închiderea benzinăriilor. De asemenea, Asociația pentru protecția consumatorilor a menționat că „suspendarea completă a serviciului timp de 48 de ore va crea pagube enorme și nejustificate țării și cetățenilor.”

Totodată, Assoutenti, o altă asociație care protejează consumatorii, va urma exemplul celorlalte asociații și va cere prefecturilor și Avocatului Poporului să blocheze protestul angajaților prin forțarea benzinăriilor să se deschidă și să activeze în regim normal.


„Vremea rea și alerta de ninsoare care afectează diferite regiuni fac greva complet inaplicabilă, indiferent de motiv”, explică Furio Truzzi, președintele Assoutenti.


În cazul în care greva va continua, asociațiile pentru protecția consumatorilor spun că vor veni cu o contragrevă a consumatorilor, cu implicarea transportatorilor de mărfuri, taximetriștilor și altor categorii de șoferi.