Un elicopter s-a prăbușit în orașul Brovarî. Ministrul de interne al Ucrainei și alți oficiali din minister au murit

Ziua de miercuri a început cu o altă veste tristă în Ucraina. Un elicopter s-a prăbușit în apropierea unei grădinițe din orașul Brovarî din regiunea capitalei. În momentul în care a avut loc accidentul, copiii și educatorii se aflau în clădire. Echipele de salvare au intervenit de urgență și au decis să evacueze persoanele din incinta grădiniței.

Șeful Poliției naționale a transmis că au fost raportate până la moment șaisprezece decese. Printre victime se aflau ministrul de interne al Ucrainei, adjunctul său și alți înalți oficiali din minister.


„În orașul Brovarî, un elicopter s-a prăbușit în apropierea unei grădinițe și a unei clădiri rezidențiale. La momentul tragediei, copii și angajați au instituției se aflau în grădiniță. În acest moment, toată lumea este evacuată. Sunt victime. La locul accidentului se află ambulanțe, poliție și pompieri”, a scris pe Telegram guvernatorul Kievului, Oleksi Kuleba.


În urma impactului, clădirea a luat foc, iar flăcările s-au extins cu repeziciune. Din imaginile video care au fost distribuite pe rețelele de socializare se putea observa cum clădirea arde ca o torță, echipele de salvare care încearcă să intervină și să stingă focul și oameni care se auzeau țipând după ajutor.

Radiodifuzorul de stat Suspilne a scris pe Telegram: „Preliminar, se știe despre cinci persoane rănite, există și morți din cauza căderii unui elicopter în Brovarî”. La momentul actual nu se cunosc detalii despre cum a avut loc accident, dacă a fost un atentat sau nu sau dacă a fost vina unei defecțiuni tehnice a elicopterului. Oamenii legii vor porni o anchetă penală pe marginea acestui caz pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc tragedia.