O nouă lege pentru presa din Ucraina. Ce presupune aceasta

Jurnaliştii din Ucraina s-au arătat indignați de prerogativele extinse pe care noua lege le acordă Consiliului Naţional pentru Televiziune şi Radiodifuziune, care este format din opt membri. Astfel, Consiliul va putea aplica amenzi și va putea bloca mass-media online timp de 30 de zile fără a fi nevoie de o decizie judecătorească în cazul unor încălcări multiple.

Prin instanță se vor putea face doar interdicţiile permanente şi retragerea licenţelor. Chiar și așa, justiţia din Ucraina nu este considerată independentă. Membrii Consiliului sunt numiţi, în părţi egale, de preşedinte şi parlament.


„Odată cu adoptarea legii mass-media se pune în aplicare clauza privind armonizarea legislaţiei naţionale din sectorul audiovizual cu legislaţia europeană", a anunţat marţi Consiliul.



Motivul pentru care s-a adoptat o asemenea lege controversata

Această decizie a fost una din cele şapte solicitări la adresa Ucrainei după ce i s-a acordat statutul de ţară candidată la aderarea la UE. Unul dintre motivele care servește pentru această nouă lege este reglementarea televiziunilor, posturile de radio, presa scrisă şi cea online. Legea controversată a fost adoptată pentru adaptarea acesteia la noile posibilităţi tehnice ale erei internetului.

Înainte ca Rusia să înceapă războiul, preşedintele Volodimir Zelenski a închis unele posturi de televiziune care erau considerate pro-ruse şi a blocat unele site-urile de ştiri fără a respecta procedurile legale. După declanșarea războiului a fost limitată și distribuţia canalelor de ştiri controlate de opozantul preşedintelui Zelenski, fostul şef de stat Petro Poroşenko.


Ucraina se clasează pe locul 106 din 180 în clasamentul ţărilor privind gradul de libertate al presei, acesta fiind realizat de organizaţia Reporteri fără Frontieră.