Klaus Iohannis, într-o vizită de lucru la Atena

Potrivit Administrației Prezidențiale, vizita șefului de stat la Atena are loc pentru un dialog susținut la nivel înalt și pentru coordonarea strânsă dintre România și Grecia pe temele de actualitate. Iohannis se va întâlni cu președintele și premierul Greciei, iar această întâlnire are ca obiectiv abordarea potențialului de dezvoltare al relațiilor dintre cele două țări, în domeniul economic și investițional, dar și în alte sectoare cum ar fi cel cultural, educație, protecție civilă și turism.


"Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură și interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependența de gazul rusesc și să sporească securitatea energetică a celor două țări", se arată în comunicatul citat.


Totodată, în cadrul discuțiilor se vor aborda subiecte legate de securitatea generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, dar și despre consecințele acestui conflict armat pe mai multe planuri. Un alt subiect pe agenda de discuții este și sprijinul pentru Republica Moldova, țară extrem de vulnerabilă în fața războiului din Ucraina care poate fi atacată în orice moment deoarece nu este membră UE sau NATO și nu dispune de nicio apărare.

Un alt subiect extrem de important atât pentru România, cât și pentru Grecia este susținerea procesului de extindere a Uniunii Europene.Cu alte cuvinte, în cadrul discuțiilor vor avea loc un schimb de opinii în legătură cu pregătirea Summitului UE - Balcanii de Vest, care va avea loc în data de 6 decembrie 2022, de la Tirana, Republica Albania.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis va participa și la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, unde vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.