Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a ținut să mulțumească social-democratului suedez pentru declaraţia în care a menționat că susține aderarea României la Schengen. Oficialul român spune că aderarea României va face UE mai sigură.
„Vă mulţumesc foarte mult, domnule Ardalan Shekarabi pentru declaraţia dumneavoastră pozitivă de astăzi cu privire la aderarea României la Schengen şi ca urmare a discuţiei noastre foarte bune şi cuprinzătoare din 22 noiembrie. Aderarea României va face UE mai sigură”, a scris Bogdan Aurescu, luni pe Twitter.
Anterior, la începutul lunii noiembrie, Shekarabi a menționat că Parlamentul este contra poziţiei Guvernului Suediei cu privire la susținerea aderării României la Schengen.
„Guvernul nu are sprijin în Parlament pentru poziţia sa. Credem că, atunci când vine vorba de extinderea spaţiului Schengen, trebuie să pornim de la nevoile noastre de a controla intrările şi ieşirile şi să ne asigurăm că dispunem de toate instrumentele de care avem nevoie în lupta împotriva criminalităţii. (…) Aceasta nu este o problemă minoră. În practică, acest lucru ar însemna eliminarea controalelor la intrare şi la ieşire”, preciza, pe la începutul lunii noiembrie, social-democratul sueddez Ardalan Shekarabi.
Vestea că social-democraţii suedezi susţin aderarea României la spaţiul Schengen a fost anunțată și de europerlamentarul PSD Victor Negrescu.
”Social-democrații suedezi au anunțat, în urmă cu puțin timp, că susțin aderarea României la spațiul Schengen”, a scris Negrescu pe Facebook.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Suedia susține aderarea României la spațiul Schengen după ce inițial a fost contra.