Ucraina: Întreruperi de electricitate „fără precedent” în Kiev

„Din nefericire, întreruperi mai severe şi mai lungi vor fi aplicate în zilele următoare”, a anunţat departamentul regional DTEK.

„Sistemul energetic al ţării a suferit noi pagube”, a transmis DTEK, vorbind despre 'un deficit la nivelul a 30% din consumul pentru Kiev'.


De mai bine de două săptămâni, Rusia și-a înmulțit atacurile împotriva infrastructurilor energetice ale Ucrainei, lucru care a provocat distrugerea a cel puțin o treime din capacități.

Drept urmare și pentru a evita ca întreaga rețea de distribuție să se congestioneze, zilnic sunt impuse tăieri de electricitate de câteva ore în mai multe regiuni, îndeosebi la Kiev. Un nou program de întreruperi va fi dezvăluit în zilele următoare, a spus Saharuk.


„Previn că nu va fi plăcut pentru că numărul de ore în care va trebui să rămânem fără electricitate va trebui crescut. Din nefericire, nu există altă soluţie până la repararea de infrastructuri”, a adăugat el.


Joi, guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, a chemat populaţia locală să se pregătească pentru „întreruperi de electricitate de urgenţă pe termen nedeterminat” şi să „consume electricitate cu moderaţie”.


„Situaţia rămâne tensionată şi este, din nefericire, prea devreme pentru a vorbi despre o stabilizare a sistemului”, a scris el vineri pe Telegram.

Activele ruse confiscate în Ucraina ar putea fi folosite pentru reconstrucție

Activele aparţinând cetăţenilor ruşi şi belaruşi confiscate de Ucraina ar putea fi folosite pentru efortul masiv de reconstrucţie după război, a indicat vineri ministrul de finanţe Serhii Marcenko.

Guvernul ucrainean a îngheţat active ruse şi belaruse în valoare de circa 44 miliarde de grivne (1,21 miliarde de dolari) de la debutul invaziei ruse, potrivit Biroului pentru Securitate Economică, o agenţie de stat.


„Căutăm în prezent resursele necesare pentru refacerea critică”, a declarat Marcenko pentru postul public Suspilne, propunând crearea unui fond special ca unică sursă bugetară pentru reconstrucţie.

„Banii confiscaţi pe teritoriul Ucrainei de la cetăţeni ruşi şi belaruşi pot fi implicaţi în acest fond”, a adăugat el, fără a da alte detalii.


Oficiali ucraineni spun că guvernul va avea nevoie să cheltuiască în jur de 38 miliarde de dolari pentru reconstrucţie doar în 2023. Costurile totale ale reconstrucţiei au fost estimate la 750 miliarde de dolari.