Două bombardiere rusești interceptate de SUA în largul Alaskăi

Două avioane de vânătoare „au interceptat două bombardiere ruseşti Tu-95 Bear-H care intrau în zona de identificare a apărării aeriene din Alaska", potrivit comunicatului NORAD.

Avioanele ruseşti „au rămas în spaţiul aerian internaţional şi nu au intrat în spaţiul aerian al Statelor Unite sau al Canadei", a precizat comandamentul nord-american.

Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) este un perimetru în care traficul aerian este monitorizat de armata uneia sau mai multor ţări, dincolo de spaţiul său aerian naţional, pentru a avea un timp de reacţie suplimentar în cazul unei manevre ostile. Cea a Alaskăi se extinde la aproximativ 320 km de coastă, transmite AFP, citat de Agerpres.

Într-o perioadă de tensiuni între SUA și Rusia, ca urmare a amenințărilor nucleare din partea Moscovei, armata americană a clarificat că activitatea rusească în zona de identificare a Statelor Unite „nu este considerată o amenințare sau o provocare”. Interceptări ale unor aeronave rusești în această zonă foarte aproape de extremul orient rus sunt relativ dese.


„NORAD foloseşte o apărare multi-stratificată cu sateliţi, radare la sol, radare de bord şi avioane de luptă pentru a identifica orice aeronavă şi a recunoaşte orice acţiune inadecvată”, a avertizat totuşi armata americană.

„Suntem pregătiţi să folosim o serie de opţiuni pentru a apăra suveranitatea Americii de Nord şi a Arcticii”.

Ucraina vrea să ceară Israelului sisteme de apărare antiaeriană

Ucraina a afirmat că vrea să ceară Israelului sisteme de apărare sofisticate într-o încercare de a se proteja împotriva atacurilor cu drone și rachete ale Rusiei.


„Ucraina va trimite astăzi (marţi - n.r.) un mesaj oficial guvernului din Israel cu solicitarea de a echipa de urgenţă Ucraina cu sisteme de apărare antiaeriană", a declarat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, conform media de la Kiev.

„Dacă politica Israelului este cu adevărat de a contracara acţiunile distructive ale Iranului, atunci este timpul ca Israelul să fie oficial de partea Ucrainei", a spus şeful diplomaţiei ucrainene.