10 ani de închisoare pentru soldații ruși care dezertează

Sâmbătă, Vladimir Putin a promulgat o nouă lege ce prevede ca militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare să fie pedepsiți cu închisoarea de până la 10 ani. Acest nou ordin se aplică și în cazul actualului război cu Ucraina. De asemenea, Vladimir Putin a promulgat și legea pentru dobândirea cetăţeniei ruse în cazul persoanelor care vor să se înrolează pentru cel puţin un an în armata rusă. Această lege a fost adoptată ca măsura a recrutării tuturor mijloacelor posibile pentru războiul cu Ucraina.

Ucraina a fost prima care și-a creat de la debutul războiului, o ''legiune internaţională'' pentru combatanţii străini. După ce Putin a fpcut miercuri marele anunț despre mobilizarea parțială a aproximativ 300.000 de rezervişti, cinci deputaţi din cadrul partidului Rusia Unită au solicitat să redevină militari activi în armată.


„Am servit în armata sovietică în Polonia. Am fost comandantul echipajului unui tun autopropulsat. Am ieşit din armată cu gradul de maistru militar, acum sunt maior în rezervă. Şi trebuie să-mi fac datoria'', a declarat unul dintre aceşti deputaţi, Oleg Kolesnikov.



Proteste masive în orașele din Rusia contra ordinelor lui Putin

Totodată, în mai multe orașe din Rusia, sâmbătă, au reizbucnit proteste ale cetățenilor ruși care se opun mobilizării parțiale și a legii prin care miltarii dezertanți vor primi ani de închisoare. Protestele sunt din ce în ce mai violente, deoarece lumea este agresivă și scandează contra regimului dus de Putin și de ideile sale pentru care mii de oameni trebuie să își dea viața.

Cele mai puternice proteste s-au înregistrat în orașe precum Novosibirsk, Tomsk, Habarovsk sau Ivanovo, Moscova şi Sankt Petersburg. De asemenea, mii de persoane au fost arestate în urma interacțiunii cu oamenii legii. După anunțul de mobilizare a populației dat de Putin, mii de bărbați au încercat să părăsească țara, iar unii au cerut demisia lui Putin.