Cercetătorii italieni au descoperit un vaccin anti-cancer

Vaccinul anti-cancer a fost descoperit de o echipă de cercetătorii în domeniul mecanismelor imuno-regulatoare de la Armenise-Harvard din cadrul Institutului Italian de Medicină Genomică (IIGM).

Vaccinul este realizat pe baza unui virus ca un cal troian. Sistemul imunitar este instruit ca să recunoască celulele canceroase pentru a acționa asupra acestora. Echipa de cercetători are sediul la Fundaţia de Oncologie IRCCS din Piemont, la Candiolo, în apropiere de Torino.

Descoperirea făcută de grupul de cercetători a fost descrisă într-o lucrare publicată în jurnalul Science Translational Medicine.

Cercetarea de laborator a fost realizată în colaborare cu o companie italiano-elveţiană de biotehnologie Nouscom.

Vaccinul anti-cancer s-a dovedit a fi eficient, în combinație cu un medicament care este administrat în imunoterapie, în cazul a 12 pacienţi cu un subtip de cancer de colon în faza metastatică.

Șefa laboratorului spune că acest vaccin anti-cancer ar putea deveni o speranță pentru multe vieți. Primele rezultate obținute sunt îmbucurătoare, iar astfel, oamenii de știință vor continua studiile.


„Consider că tehnica de realizare a acestor vaccinuri a fost dovedită în mod clar şi că datele obţinute în primele studii clinice sunt foarte promiţătoare”, a declarat şefa de laborator de la Armenise-Harvard, Luigia Pace.


Aceasta a mai spus că acesta este un prim pas în medicină legat de tratarea cancerului și este un lucru îmbucurător. De acum, cercetătorii sunt și mai motivați să muncească pentru a dezvolta formula și pentru a ajunge la un rezultat și mai bun și eficient pentru pacienții care mai au o speranță de viață.


„Există acum o posibilitate concretă de a crea noi vaccinuri care vor fi eficiente împotriva multor alte tipuri de cancer”, a adăugat cercetătoarea citată de ANSA.


În anul 2020, în jur de 10 milioane de persoane și-au pierdut viața din cauza cancerului, iar România este una dintre țările cele mai afectate de această boală. În țară se înregistrează zilnic câte 140 de decese pe zi.