Gerson Fuentes a fost arestat marţi, pentru violarea unei persoane minore cu vârsta de sub 13 ani, potrivit poliţiei din Columbus. El a recunoscut că a violat-o pe fetiţă cel puţin de două ori.


Fetița a rămas însărcinată pe 12 ani, în urma unui viol

Fetiţa, al cărui nume nu a fost făcut public, era însărcinată în şase săptămâni atunci când a călătorit în Indiana pentru a fi supusă procedurii de întrerupere a sarcinii. Ea a fost nevoită să facă această călătorie după ce în Ohio înreruperea unei sarcini mai avansate de șase săptămâni au fost interzise, fără excepții.

Cazul fetei a evidenţiat impactul şocant al hotărârii Curţii Supreme a SUA cu privire la avort, ieşind la iveală la trei zile după ce instanţa a anulat dreptul la nivel naţional de a întrerupe sarcina şi după ce a intrat în vigoare interdicţia avortului în statul Ohio după şase săptămâni de sarcină, scrie news.ro.

Cazul fetiţei de 10 ani a determinat personalităţi politice proeminente anti-avort să apere drepturile femeilor şi fetelor – inclusiv victimele abuzului – în timp ce apără restricţiile referitoare la avort. Guvernatorul republican Kristi Noem din Dakota de Sud, menţionată ca o potenţială contracandidată a lui Donald Trump în 2024, a declarat că i se pare „incredibil” că „nimeni nu vorbeşte despre individul pervers şi oribil care a violat o fetiţă de 10 ani".

Povestea ei tragică, relatată inițial de un ginecolog din Indiana, a fost citată și de președintele Joe Biden pentru a deplânge decizia Înaltei Curți, din 24 iunie, de a nu mai garanta dreptul la avort, scrie AFP, potrivit Hotnews.