Mai mulți români s-ar afla printre persoanele dispărute în urma avalanșei din Italia, conform agenției ANSA, citată de stirileprotv.ro.


Avalanșă în Italia. Căutările s-au reluat luni

Prăbuşirea gheţarului Marmolada în Munţii Dolomiţi, cel mai mare din Alpii italieni, a provocat moartea a şase persoane şi a rănit opt. Printre persoanele dispărute sunt italieni, germani, cehi şi români, relatează ANSA.

Până acum, au fost identificate patru dintre cele şase victime: trei italieni şi un ceh. Un bărbat şi o femeie sunt în curs de identificare.




Prăbuşirea gheţarului Marmolada a avut loc a doua zi după ce s-a înregistrat 10 grade Celsius în vârful gheţarului, un record de temperatură pentru această zonă.


“Prăbuşirea de pe vârful Marmolada este consecinţa condiţiilor meteorologice actuale, adică un episod de căldură timpurie care coincide cu problema încălzirii globale.

Din ceea ce se vede în filmare, prăbuşirea a fost semnificativă. Putem observa că există o cantitate mare de apă deoarece topirea s-a accelerat în Alpi. Am avut o iarnă extrem de aridă, cu un deficit de precipitaţii de 40 până la 50%. Condiţiile actuale ale gheţarilor corespund cu cele de la mijlocul lunii august, nu la începutul lunii iulie”,a spus cercetătorul. Gheţarul s-a prăbuşit în apropierea localităţii Punta Rocca, de-a lungul traseului parcurs în mod normal pentru a ajunge la vârf. Gheţarul Marmolada, supranumit “regina Dolomiţilor”, este cel mai mare gheţar din acest lanţ muntos din nordul Italiei, care face parte din Alpi. Situat în Trentino, de aici izvorăşte râul Avisio şi se vede Lacul Fedaia”, a explicat pentru AFP profesorul Massimo Frezzotti, de la departamentul de ştiinţe al Universităţii Roma 3.


Gheţarul Marmolada, supranumit “regina Dolomiţilor”, este cel mai mare gheţar din acest lanţ muntos din nordul Italiei, care face parte din Alpi.