Președintele Vladimir Putin se va deplasa în străinătate săptămâna viitoare pentru prima oară de la începutul războiului

Pavel Zarubin, corespondentul acreditat la Kremlin al televiziunii publice Rossia-1, a declarat că Vladimir Putin va efectua o vizită în Tadjikistan şi în Turkmenistan, înainte de a-l primi la Moscova pe preşedintele indonezian Joko Widodo.

La Duşanbe, capitala Tadjikistanului, șeful de stat rus se va întâlni cu omologul său Imomali Rahmon, un aliat apropiat al Rusiei. Pe teritoriul acestei foste republici sovietice, care are graniţă comună cu Afganistanul, Rusia dispune de cea mai mare bază militară din afara ţării.

Ulterior, Vladimir Putin va asista la Așhabad la summitul națiunilor riverane Mării Caspice, unde vor fi și liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului.


Vizita în Beijing

Cea mai recentă vizită cunoscută a lui Vladimir Putin în afara Rusiei a avut loc la Beijing, la începutul lunii februarie. Acolo, liderul rus a convenit cu președintele chinez Xi Jinping un tratat de prietenie „fără limite”, cu câteva ore înainte ca ambii să participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă.


Antony Blinken: Putin a eșuat în obiectivul său strategic în Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat duminică faptul că președintele rus a eșuat în ceea ce privește obiectivul său strategic în Ucraina, împotriva progreselor recente ale armatei ruse în Donbas, estul țării.


„Să nu confundăm tactica cu strategia. Putin a eşuat deja în obiectivul său strategic, care a fost să pună capăt suveranităţii şi independenţei Ucrainei, să o şteargă de pe hartă şi să o subjuge Rusiei", a declarat secretarul de stat într-un interviu pentru CNN.



„Aici, Putin a eşuat deja, pentru că o Ucraină suverană şi independentă va exista mai mult decât Putin, iar NATO a devenit mai puternică”, a completat Blinken.


Şeful diplomaţiei americane a recunoscut, însă, că din punct de vedere tactic, forţele ucrainene se retrag în faţa avansului Rusiei în estul ţării, dar a reiterat că „cu adevărat important" este eşecul strategiei lui Putin.

Miliţiile autoproclamatei Republici populare Lugansk au anunţat sâmbătă că, împreună cu trupele ruse, au intrat în Lisiceansk, ultimul bastion al rezistenţei ucrainene în această regiune din estul Ucrainei, unde deja au loc lupte în interiorul oraşului.


„Miliţia populară şi forţele aliate ale Federaţiei Ruse au intrat în oraşul Lisiceansk. Luptele se dau deja în zona urbană", a declarat pentru TASS Andrei Marociko, locotenent-colonel în cadrul miliţiei din Lugansk.