Lavrov acuză că NATO și UE vor porni un război contra Rusiei

Ministrul de externe Lavrov a spus că intuiește că NATO și UE vor să își unească forțele și să atace Rusia. Oficialul nu crede că poziția UE se va schimba în viitorul apropiat.

"Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi - ca să fiu sincer - pe termen lung", a declarat el în cadrul unei vizite în Azerbaidjan.

Ministrul rus a mai menționat că Germania nazistă sub conducerea lui Adolf Hitler a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. El presupune că NATO și UE se pregătesc pentru o asemenea lovitură. Autoritățile de la Kremlin spun că vor urmări cu atenție evoluția acestei situații.

"Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape", a mai spus şeful diplomaţiei ruse.

În ceea ce privește decizia Consiliului European prin care a acordat Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare Uniunii Europene, ministrul rus Lavrov a declarat că acest lucru nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia deoarece, în comparație cu NATO, UE nu este o alianţă militară.

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat în dimineața zilei de 24 februarie că forțele armate ruse au invadat Ucraina cu scopul de a denazifica și demilitariza ţara. Ceva timp mai târziu, UE şi statele occidentale au impus mai multe pachete de sancțiuni la adresa Moscovei. Începând de sâmbăta trecută, Lituania a impus oserie de sancţiuni care au restricţionat tranzitul de mărfuri spre exclava rusă Kaliningrad, acest lucru provocând reacţii dure din partea autorităților de la Kremlin.