Postarea lui Dmitri Medvedev vine în contextul în care, recent, au apărut informții că Ucraina intenționează să importe din Statele Unite gaz natural lichefiat, pe care îl va plăti eșalonat în următorii ani.


Medvedev: "Cine spune că în doi ani Ucraina va mai exista pe harta lumii?”

Fostul președinte al Rusiei spune Ucraina ar putea să dispară de pe hartă în următorii ani și, prin urmare, SUA ar face o greșeală dacă ar exporta către această țară gaz lichefiat.


"Am văzut mesajul că Ucraina dorește să primească GNL (n. red - gaz natural lichefiat ) de la stăpânii ei de peste mări în cadrul Legii de împrumut și închiriere, cu plata în 2 ani pentru livrări. În caz contrar, iarna aceasta va îngheța pur și simplu. Doar o întrebare. Cine spune că în doi ani Ucraina chiar va mai exista pe harta lumii? Deși americanilor nu le pasă de asta – sunt atât de implicaţi în proiectul "anti-Rusia", încât restul este un fleac pentru ei", a spus Medvedev într-un mesaj postat pe Telegram, potrivit observatornews.ro.


Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, s-a remarcat prin afirmațiile controversate făcute de la începutul războiului. Recent, el a afirmat că îi urăște pe ucraineni și că va face tot posibilul pentru a-i face să dispară. „Cavalerii Apocalipsei sunt deja pe drum!”, amenința Medvedev.

Într-o altă postare, el şi-a exprimat ura faţă de ”degeneraţii” care vor ”moartea Rusiei”.


”Sunt întrebat adesea de ce postările mele pe Telegram sunt atât de dure. Răspunsul este că-i urăsc. Sunt nişte nenorociţi şi nişte degeneraţi. Ei ne vor moartea, a noastră, a Rusiei. Dar atât timp cât voi trăi, voi face totul pentru a-i face să dispară”, a ameninţat fostul şef de stat, în vârstă de 56 de ani.

Ucraina, după amenințările lui Dmitri Medvedev: „Un bărbat mic cu insecurități uriașe”

Mihailo Podoleak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a reacționat miercuri după-masa la afirmațiile fostului prim-ministru și președinte rus Dmitri Medvedev potrivit cărora Ucraina nu va mai exista pe hartă peste doi ani, scrie Hotnews.


”Dacă imperialismul ar avea o față, ar fi Medvedev. Un bărbat mic cu insecurități uriașe care aruncă cu otravă în direcția Ucrainei sau amenință lumea ca singurul său mod de a se afirma. Ucraina există și va exista în continuare. Întrebarea este unde va fi Dmitri Medvedev peste doi ani”, a scris Podoliak pe contul său de Twitter.